Riscograma
Lucian Davidescu

3 motive pentru care “managementul privat” e o diversiune

Guvernul încearcă iar să păcălească FMI, doar-doar va scăpa de privatizări.

Termenul “management privat” este pe jumătate nonsens şi pe jumătate impropriu. Orice manager este implicit privat, pentru că este o persoană şi nu o insituţie. Dacă prin manager privat se înţelege unul care este numit pe criterii economice şi nu politice sau mafiote, atunci e corect. De asemenea, dacă se înţelege cedarea managementului către o firmă de management al activelor, atunci începe să capete sens.

Numirea unui manager real în fruntea unei companii de stat poate să reducă substanţial furturile şi cel mult să îmbunătăţească uşor performanţa. Însă departe de nivelul la care se poate ajunge prin privatizarea reală, pentru că există în continuare constrângeri.

1. Care este mandatul managerului privat? Dacă este cel de până acum, de-a produce bani pentru clientela politică şi de-a adormi simţurile contribuabililor cu propriii lor bani, expertiza meşteşugul nu prea-i foloseşte la nimic. Dacă este acela de-a aduce profit pe termen lung, atunci statul pierde ce şi-a dorit: “pîrghiile de control în economie”, deci putea la fel de bine să vândă.

2. Lipseşte cel mai important criteriu de evaluare a performanţei, şi anume valoarea de piaţă, dată de bursă. Un manager poate stoarce profit pe termen scurt sacrificând rezultatele pe termen lung. Astfel îşi umflă bonusurile iar pentru politruci este o situaţie de dorit. Dacă un pachet substanţial ar fi fost listat pe bursă, acţionarii ar fi văzut că investiţia lor este compromisă şi s-ar fi grăbit să vândă, micşorând cotaţia şi forţând astfel numirea unui manager mai responsabil.

3. În continuare, relaţia dintre contribuabil şi fisc este viciată. Din cauză că statul este şi proprietar şi colector de taxe, în caz de neplată trebuie să se execute pe sine, adică să-şi ia definitiv la revedere de la bani. O companie privată poate fi executată silit de fiecare dată când nu-şi plăteşte taxele şi revândută către un nou cumpărător pentru recuperarea pagubei.

28 de comentarii
Alex Nicolin

#4, fara alte comentarii

#1 mi se pare cam shizoid – ce interese mai pot exista in afara de profit?

Lucian Davidescu

@Alex

Puii mei, benzină ieftină şi alte bălării

Dan

Intr-o companie de stat precum Posta Romana 100% din posturile cu "director" in fata sunt numiri politice, pilele si pilelele pilelor din minister si partid 😀 Cam 90% din posturile cu "sef" sunt date tot cu pcr-uri si aranjamente si de multe ori se fac rotatii de cadre ca in comunism pentru a se pierde urma. Restul de angajati au salarii nete sub 1500ron.

Alex Nicolin

@LD

Daca vrei benzina "ieftina", vei plati paradoxal mai mult, fie direct, fie indirect. Nimic nu e pe degeaba pe lumea asta, pentru ca toate resursele sunt finite. Statul, desi incearca sa convinga, nu face exceptie de la aceasta regula. Chiar si in conditiile in care ar mai avea monopolul distributiei de combustibil, nu ar avea cum sa vanda benzina ieftina fara a scumpi in alta parte. Presupunand ca profitul unei astfel de companii ar alimenta bugetul, statul ar trebui sa creasca taxele sau/si sa scada cantitatea/calitatea serviciilor sale (calitatea e deja la pamant in RO), ori sa se imprumute, lucru care doar amana deznodamantul. Oricum ar da-o, statul nu se poate ieftini la benzina daca nu se scumpeste sau prosteste la altele.

In situatia de fata, cand distribuitorii sunt privati, incearcarea de impune un pret acestora va duce la scaderea cantitatii disponibile pe piata, adica penurila. In acest caz, costurile nu sunt direct in bani, ci in timp, pierdut pe la cozi, cu alte cuvinte sunt costuri de oportunitate. Un ultim argument ar fi cel al alocarii suboptime a resurselor, prin distorsionarea structurii preturilor, care produce risipa. In cazul de fata, daca ieftinesti benzina, vei crea un stimulent sa fie consumata in cantitati mai mari acum, si nu va fi disponibila mai tarziu, pentru ca, asa cum stim cu totii, rezervele de petrol sunt finite.

Oricum ar da-o, statul nu poate oferi benzina ieftina, iar optiunea este doar o capcana logica. Stiu, probabil 80% din cei intrebati ar cadea in ea. Ce sa-i faci daca Bastiat nu se preda la scoala 🙂

Bill

Am o mica nelamurire:

"Dacă este cel de până acum, de-a produce bani pentru clientela politică şi de-a adormi simţurile contribuabililor cu propriii lor bani, expertiza nu prea-i foloseşte la nimic. "

Nelamurirea se refera la "EXPERTIZA" pentru ca autorul nu ne-a comunicat daca este financiara,medicala,contabila ,criminalistica sau tehnica.

Dar probabil se referea ca si semianalfabetii din parlament si guvern la "EXPERIENTA"!

Sau ma insel?

"EXPERTÍZĂ, expertize, s. f. 1. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală ori a părţilor, asupra unei situaţii, probleme etc. a cărei lămurire interesează soluţionarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute. 2. (Med.; în sintagma) Expertiză medicală = a) stabilire, în urma unui examen medical, a capacităţii de muncă a unui bolnav sau a unui om sănătos în condiţiile solicitărilor fizice şi psihice din diferite profesiuni; b) consultaţie sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc. – Din fr. expertise."

HALAL!

Lucian Davidescu

@Dan

Păi chiar ĂSTA este interesul naţional

@Alex

În cazul ăsta înseamnă mai degrabă sume neîncasate, ceea ce-i mult mai uşor de acceptat pentru mase

@FALAFEL!

Gata meştere, ai dreptate, am schimbat, acum poţi să-ţi pui nelămurirea la panou 😛

Cafea cu taifas

Excelenta observatia din debutul articolului. Nu opreste nimeni nici acum statul sa numeasca manageri pe criterii de performanta. In plus, rolul statului ramane decisiv in cadrul adunarilor generale. La mentalitatile romanesti e de vazut cat de independenti vor ramane managerii.

Ce rol are graficul SNP din articol? Cotatia a crescut si scazut odata cu toata piata, nu ilustreaza nimic.

De acord cu ideea de baza, companiile de stat ar trebui listate, cel putin pentru o vizibilitate si transparenta mai mare.

Radu

@LD

Dar despre ce fac norvegienii de parere ai? Au companie de stat de exploatare de petrol, dar cu toate astea nu conduce la benzina ieftina si alte demagogii.

E o companie super-profitabila, care are operatiuni in zeci de tari.

Vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Statoil (ironic nume, nu?)

Den Norske Stats Oljeselskap A/S was founded as a private limited company owned by the Government of Norway on July 14, 1972 by a unanimous act passed by the Norwegian parliament Stortinget.

…..

The Government of Norway is the largest shareholder in Statoil with 67% of the shares. The ownership interest is managed by the Norwegian Ministry of Petroleum and Energy

…….

In addition to the Norwegian continental shelf, Statoil operates oil and gas fields in Algeria, Angola, Azerbaijan, Brazil, Canada, China, Iran, Libya, Nigeria, Russia, United States and Venezuela. Statoil has offices that are looking for possible ventures in the countries of Egypt, Mexico, Qatar and United Arab Emirates. The company has processing plants in Belgium, Denmark, France and Germany.

Dar daca parerea ta este ca romanii se asemuiesc mai degraba cu arabii sau nigerienii decat cu scandinavienii, atunci poate ca ai dreptate ca in Romania nu ar merge Petrom la fel de bine ca Statoil. Asa ca daca solutii scandinaviene nu merg, atunci mai bine vandut totul lui OMV sau LukOil sau cine ar da mai mult.

Ștefan A.

1 – Nu conteaza cine numeste managerul firmei de stat .

2- Conteaza pe care criterii e numit .

3- Ca urmare la pc. 2 conteaza daca are mina libera sau nu . deplica autonomie de decizie , fara "indicatii" politice .

4- In Romania nici un partid nu este de acord sa fie infaptuite punctele 2 si 3 . Ramin fara bani politicienii si fara posturi calde pentru rude , prieteni.

5- Poti sa chemi si cel mai faimos manager din lume . Daca nu are si putere 100 % in a face cum crede , tot e praf in ochii prostimii .

Lucian Davidescu

@Radu

O părere bună.

1. Pentru că resursele lor de petrol sunt puternic disproporţionate în raport cu populaţia, motiv pentru care este firesc să îşi dorească riscuri mai mici chiar cu preţul unei pierderi de eficienţă.

2. Pentru că norvegienii au suficientă cultură economică încât să minimizeze efectul nociv al statului şi ştiu la ce să se aştepte chiar şi când iau decizii democratice. Benzina este chiar scumpă – 1,8 euro/litru adică vreo 10 dolari/galon!

3. Pentru că eu consider valid conceptul de proprietate publică legitimă şi cred că el include resursele subsolului. Dacă "statul" n-ar avea dreptul să impună taxe pe activitatea economică a altora şi ar fi forţat să se încadreze în puţinele rente obţinute din chestii ca minerale, ape, spectru radio, spaţiu aerian, fum – ar fi excelent.

Are ceva spaţiu de manevră dar există şi o anumită elasticitate a cererii, care la un moment dat plafonează sumele care pot fi încasate.

În plus, sunt afaceri pe care le poate conduce chiar şi un retard, iar atenţia publică ar fi atât de mare încât furtul ar deveni extrem de dificil.

Sigur, încasările totale ale statului ar cădea la o fracţiune din cât sunt acum, dar cred că banii mai puţini l-ar forţa să fie muuult mai eficient.

@Ștefan A.

Exact! Iar tragedia şi mai mare este dacă managerul începe să se autocenzureze…

Radu

@LD

De acord cu tine, si nu cred ca Petrom e ceva strategic, ca piata de benzina/motorina este destul de competitiva. Deci statul nu are ce sa caute cu benzinarii, rafinarii, etc., ca acolo concurenta rezolva problemele (daca nu se fac carteluri, dar cred ca exista legislatie anti-trust si in Romania). Doar sa nu dea resursele minerale pe pret de nimic, cum s-a facut in asa multe privatizari (de exemplu IPRS Baneasa, nu ca s-ar fi facut un Intel in Romania, dar daca tari mici ca Elvetia gasesc nise in care sa aiba o industrie profitabila de semiconductoare, si in Romania s-ar fi putut face ceva mai bine decat lichidarea facuta de speculantii de teren)

Daca statul poate sa faca licitatii pentru exploatarea resurselor fara sa fie corupte (sau daca sunt corupte, macar sa fie pe termeni scurti), atunci sunt de acord si cu privatizarea exploatarii. Nu e Iraq chiar cel mai bun exemplu (ca acolo privatizarea a fost facuta cu forta in 2003), dar macar au stiut sa liciteze atat de bine, incat au castigat companiile chineze majoritatea contractelor, ca au oferit termeni mai buni. Deci daca Sinopec sau LukOil castiga licitatiile din Romania, chiar ca nu am nici o problema cu asta, decat daca sunt aranjate.

John Galt

Face Radu ce face si iar scapa o perla cu "antitrust".. 😀 In fine.

Lucian, "resursa publica" incepe sa aiba valoare NUMAI in maini PRIVATE. Aici suntem de acord.

Divergenta apare cand eu consider ca o resursa poate fi considerata astfel doar in acest caz, nu si atunci cand e in mainile "celor multi".

O demonstratie scurta ar fi ca valoarea ei poate fi stabilita numai pe o piata, unde sunt schimbate titluri de proprietate LEGITIME, si nu expropriate in numele binelui comun.

Statul NU este proprietar, statul NICI NU EXISTA! Nu are NICI UN DREPT!

Da, sa zici ca TOTI avem drepturi de proprietate asupra padurilor / zacamintelor / resurselor naturale samd, aici sunt de acord. Stramosii nostri nu au murit pe la Oituz si Marasesti doar ca niste smecheri locali sa puna mana acum pe sute de hectare de padure, ca deh, "obstea din sat e privata". Acolo SI EU si TU suntem proprietari, nu doar satenii respectivi (ce nu aveau titluri etc).

Acelasi rationament merge si in cazul Rosiei Montana – TOTI suntem proprietari, nu doar localnicii respectivi.

Ideal ar fi ca absolut toate resursele sa fie aratate tuturor, TRANSPARENT (vezi Apia, ANRM). Sa stim exact cat s-a extras si cine a incasat spagile. Norvegia publica anual sumele ce revin fiecarui cetatean din concesionarea resurselor de petrol (aprox 20.000), ceva asemanator s-ar putea face si aici.

Insa deh.. realizezi si tu cine se opune.

🙂

Lucian Davidescu

@Radu

E simplu, trebuie separată resursa de capacitatea de producţie – pentru prima încasezi rentă acum şi pururea (cât poţi de mare), pe a doua o vinzi să scapi

@John Galt

1. "Statul NU este proprietar, statul NICI NU EXISTA! Nu are NICI UN DREPT! Da, sa zici ca TOTI avem drepturi de proprietate asupra padurilor / zacamintelor / resurselor naturale samd, aici sunt de acord."

Da, am spus proprietate publică legitimă. Statul este doar aparatul mandatat să o gestioneze.

2. "Insa deh.. realizezi si tu cine se opune"

Mda, de exemplu băieţii de la ANRM spun pe gură că zăcămintele de Au şi Ag sunt… secrete de stat. Ce smetie le trebuie mafioţilor!

ionut

@LD, John

Singurul care are un privilegiu (ca asta nu-i drept in nici un caz), in cazul proprietatii publice (a tuturor si a nimanui) este statul, organizatia mandatata obligatoriu sa o gestioneze.

Nu poti sa te numesti proprietar legitim asupra unui bun daca nu poti intra intr-un schimb legitim si voluntar privind acel bun. Ori in cazul bunurilor publice (asa cum le vedeti voi) tu esti practic obligat sa devii si sa ramai "co- proprietar" prin plata taxelor si a impozitelor (cu ajutorul carora teoretic se intretin si se exploateaza acele bunuri).

Nu esti proprietar, esti un individ obligat la munca fortata ( asa se numeste cedarea obligatorie a unei parti din munca ta in folosul altora).

Ori toate problemele societatii (si asta nu de ieri de ezi) provin din primatul colectivismului fortat conform caruia tu ca persoana datorezi ceva in primul rand colectivitatii si, mai mult, credintei ca tu existi doar pentru ca iti da colectivitatea voie.

edi

Salut,

Mie personal acest articol mi se pare doar cu o tenta antiguvernamentala. Sunt de acord ca polititcientii au o imagine viciata de toate jegurile din politica dar ghiciti ce, noi romanii i-am pus acolo unde sunt. Deci sa dam vina pe politicieni e incorect… Cel putin teoretic, pentru ca noi alegatorii am cedat la cadourile in galeti in campanie, noi alegatorii i-am ajutat pe unii sau pe altii sa fraudeze plimbandu-ne cu autocare sa mai stiu eu ce alte metode or mai fi. Si chiar am putea sa ii acuzam pe cei ce nu voteaza si chiar pe cei care nu candideaza. Toata mizeria din politica se datoreaza noua celor care ii punem acolo si uitam ca putem sa ii dam jos. Eu am votat ca numarul de parlamentari sa scada, sa scada numarul de laptopuri de ultima generatie folosite la vizionarea filmelor xxx in plenul parlamentului. Am votat sa scada numarul de masini cu girofar care plimba porcul prin oras pe sensul opus pentru ca el se grabeste sa ajunga mai repede acasa sa bea un paharel si sa puna la cale cum sa ne mai calce pe noi pe cap.

Dar sa revin la tema articolului. De ce management privat? Pentru ca toti directorii si directorasii sunt oameni buni, de familie, dar nici unul economist sau cu calitati de conducere. Chiar si politicienii ar trebui alesi in functie de profesia lor nu cum e la noi profesorul ministru la transporturi, specialistul in transporturi ministru la agricultura, agricultorul ministru la finante etc. In companiile de stat e sat fara ciini. Nu e nimeni verificat si fiecare aduce pe cine vrea si pune in functie pe cine vrea. Acelasi lucru e si prin ministere. Sunt zeci de oameni care vorba lu’ Caragiale in Mefisto "pleaca cu o hirtie la semnat pe la 8 si se intorc pe la 2 si ii merge". Orice persoana angajata intr-o companie trebuie sa fie apta pentru fisa postului si nu beletristic ci cu examen de specialitate. angajatii mai vechi ar trebui verificati sa corespunda cerintelor si cerintele sa corespunda intereselor firmelor. Daca ai 1 masina pentru director nu poti angaja 4 soferi pentru acea masina. Nu numai ca e magarie pe fata dar e o aberatie economica majora. De ce trebuie sa schimbam? Pentru ca aceste companii de stat maninca banii romanilor in loc sa ii ajute pe acestia. Sa presupunem ca singurul criteriu pe care il vor avea de indeplinit noii manageri va fi profitul (orice companie in lumea asta exista pentru profit. Ginditi-va ca va faceti o firma si veti investi bani ce veti vrea sa obtineti? Satisfactia angajatilor? Satisfactia comunitatii? Sau sa obtineti profit? Ca sa nu mai spun ca profitul te ajuta macar sa dezvolti afacerea mai departe). Profitul obtinut se va duce la bugetul statului care avand mai multe surse financiare ar investi mai mult in drumuri, proiecte de interes national si poate chiar va scadea impozitele. In felul asta vom plati benzina sau gazele mai scump cu 30% sau cit o fi dar nu vom mai avea impozit pe venit de 16% si vom avea de 10%. Investitiile in proiecte de interes national (aceste investitii au scos multe tari din criza) vor creste numarul de locuri de munca si automat de noi incasari la bugetul de stat care vor determina la rindul lor scaderi de impozite. In final in loc sa imi ia statul impozite peste impozite o sa platesc pretul real al serviciilor prestate de aceste companii de stat care vor produce bani inclusiv pentru mine si pentru ceilalti 22 mil sau citi om mai fi acum. Profitul nu este un lucru atit de rau iar daca cei care se ocupa de controlul preturilor vor fi oameni corecti, sunt sigur ca vom plati suficient cit sa mai avem si pentru mincare. In orice caz situatia de acum nu mai poate continua. In loc sa ajunga banii la buget ajung in buzunarul unora sau altora care ii cheltuie in interes personal. Trebuie sa se puna capat furtului organizat prin aceste companii de stat. Furtul de la stat echivaleaza cu furtul din buzunarul celor 22 mil romani. Eu personal vreu ca in aceste companii de stat sa se faca restructurari pe criterii profesionale, sa se reorganizeze activitatile astfel incit sa se obtina maxim de eficienta cu cit mai putini oameni angajati, vreu sa dispara capusareala din buzunarul meu si al celor 22 mil romani si asta nu se poate face decit prin management COMPETENT. Competenta trebuie sa fie singurul criteriu pentru angajarea oamenilor in aceste companii. Apelarea la firme straine de recrutare e o idee buna pentru ca noi romanii am dovedit ca suntem mult prea coruptibili si sunt sigur ca s-ar plati bani grei firmelor de recrutare pentru ca anumite persoane sa fie preferate fara a se puna clar baza pe competenta acestora.

Exista totusi o piedica in toata aceasta actiune. Cine v-a stabili criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca un angajat pentru a fi angajat pe o anumita pozitie

Fluieratorul

Cred ca o data cu definirea criteriilor de performanta pentru manageri ar trebui revizuite si cele pentru firmele de stat obiect al schimbarii de "strategie", mai ales la capitolul pentru cine fac performanta: pentru "noi toti" sau pentru buzunare de partid… Eu cred ca au fost super-profitabile de-a lungul vremii pentru buzunarele cui trebuia, in fiecare moment, si niciodata pentru statul roman, adica pentru "noi toti". "Noi toti" ne-am ales cu dat bani la diverse bugete degeaba. Toata discutia asta n-ar fi avut loc daca n-ar fi existat onor' lacomia excesiva, care a facut posibil in tara asta in ultimii 20 de ani ceva ce nu s-a mai intimplat niocaieri: sa se roada ciolanul de carnitza pina la os, sa nu ramina nimic. Lacomia exista de cind e lumea, si in toata lumea, doar ca mai cu masura. Ai nostri, de toate culorile politice, n-au idee de masura, rad de fiecare data tot. Asta n-o vedem de-abia acum, ca nu sintem naivi. Unii dintre noi. Acum , ca vorbeste si FMI-ul de ea, ne revoltam. Vacs.

Gigi

Managerii companiilor de stat trebuie sa aiba KPI.

Guvernul n-a avut somn pana cand nu a avut grija de angajatii la companiile private sa le faca bine cu forta cu noul cod al muncii prin care a impus KPI-ul.

In schimb milioanele aruncate de companiile de stat sau de unii precum Udrea sunt trecute cu vederea. In mijlocul crizei, cand TVA era marita si unora le erau taiate salariile, am vazut in metroul din Milano panouri cu "vizitati Romania", care nu costa 2 lei si un pix.

Cate milioane de euro a costat campania aceasta si cati bani a incasat statul in mod indirect de pe urma ei? (tva suplimentar incasat de la turisti din IT, impozite suplimentare pe salariile angajatilor din turism etc.) nu cred ca s-au recuperat 10% din bani.

Asta inseamna eticheta unui management defectuos si lipsa responsabilitatii pentru banii administrati la toate nivelurile de incompetenta din statul roman si companiile aflate in posesie.

Radu

@Gigi

Teoretic, campaniile publicitare pentru turism pot sa recupereze banii nu pentru stat, ci pentru contribuabili, ca de fapt banii lor sunt cei care sunt cheltuiti. Deci daca guvernul cheltuie 0.01% din PIB pe promotie si asta face ca PIB-ul sa creasca cu 0.03% din cauza ca aduce mai multi straini in tara, ar merita (chiar daca la buget va reveni doar un sfert in cresterea PIB-ului)

In practica, nu cred ca Frunza Carpatilor sau Land of Choice sau alte bazaconii aduc noi turisti in tara. Sotia mea tocmai imi zicea ca mai multe colege de ale ei din Seattle ar fi interesate as vada puncte turistice din Romania, dar ii este rusine sa recomande asta pana nu o sa aiba Romania drumuri bune, inclusiv locuri de popas cu toalete curate macar la fiecare 200 km din drumurile nationale (sau drumuri europene sau cum le mai zice acum). Eu as desfiinta sau macar suspenda ministerul Turismului, si as pune in portofoliul doamnei ministre sa faca toalete pe drumurile nationale. Si de abia dupa ce se face infrastructura de toalete sa reia campanii de promovare.

In SUA nu exista ministerul Turismului la nivel national. Statele individuale au mai multe solutii:

1) unele state lasa pe seama asociatiei de hotelieri sa faca promotie daca vor, dar nu se implica altcumva. Unele resorturi mari ca Disneyland/Disneyworld, sau companiile de croaziere, isi fac si singure promotie

2) alte state fac promotii direct, de exemplu de cand cu criza vad la TV multe reclame ca sa vizitam Hawaii, si au si un site foarte informativ si profesional facut:
http://www.gohawaii.com (inclusiv cu versiuni in chineza, japoneza, si koreana, ca de acolo vin banii acum)

Hawaii Tourism Authority

Dar ce m-a facut sa merg in Hawaii a fost concurenta la preturi dintre hoteluri, cand au scazut preturile la jumatate ca sa tina camerele ocupate.

Oricum, in Hawaii taxele de promovare a turismului vin din taxele pe camerele de hotel, si asa este si corect. Daca hotelierii conclud ca merita sa plateasca sa zicem 1% (*) din preturile camerelor ocupate pentru promovare, atunci vor plati in continuare. Daca cred ca nu merita promovarea, pot face lobby sa se scada bugetul de promovare sau chiar sa se desfiinteze. Detalii la acest site (si ca fapt divers bordul de directori este din sectorul privat) http://www.hawaiitourismauthority.org/about-hta/b

* nu stiu daca e 1%, dar avand in vedere ca bugetul de promovare este de 71M, si industria turismului (care include hoteluri, dar si multe alte lucruri) face zeci de miliarde de dolari pe an, 1% e o aproximare rezonabila. Taxa pe cazare e mai mare de 1% (care este cat ghicesc eu ca merge la promovare), dar asta duce la finantarea miilor de km de plaje gratuite (si curate), cu salvamari, toalete curate, dusuri, etc.

http://the.honoluluadvertiser.com/article/2009/Ju

ionut

"Oricum, in Hawaii taxele de promovare a turismului vin din taxele pe camerele de hotel, si asa este si corect. Daca hotelierii conclud ca merita sa plateasca sa zicem 1% (*) din preturile camerelor ocupate pentru promovare, atunci vor plati in continuare"

Doua propozitii care se bat cap in cap! Amestecarea conceptului de taxa cu plata voluntara 😀

"Rationament" specific unui creier spalat, supus "educatiei" obligatorii…

John Galt

“educatiei” obligatorii…

facuta cu taxele noastre, evident. Pai sa mai platesti? 😀

Lucian Davidescu

@ionut

Păi tocmai spuneam că impozitarea muncii, profitului, veniturilor etc. sunt ilegitime.

Însă nu poţi spune că exploatarea unor resurse este impozitare decât dacă admiţi ami întâi natura lor publică – e un paradox 🙂

Concret, dacă mâine statul român renunţă la impozit pe profit, venit, TVA, accize etc şi rămâne doar cu redevenţele din petrol, gaze, ape, piatră, radio, fum, culoare de zbor – pe cine expropriază?

@Fluierătorul

Lăcomia e firească şi tinde spre infinit, dar nu poate depăşi plafonul prostiei, care la rândul ei tinde spre infinit 😀

@Gigi

Au dintotdeauna KPI. Se numeşte QFDPVISI: Cuantum Fix de Disbursare Periodică a Veniturilor Informale către Superiorul Ierarhic.

sorin_f

@LD

"Concret, dacă mâine statul român renunţă la impozit pe profit, venit, TVA, accize etc"

Din momentul asta cu ce s-ar mai deosebi statul de o organizatie privata (un individ e liber sa aleaga daca participa sau nu la costurile si beneficiile asociate functionarii sale)?

" şi rămâne doar cu redevenţele din petrol, gaze, ape, piatră, radio, fum, culoare de zbor – pe cine expropriază?"

Adica privatizarea (cedarea) resurselor catre o organizatie privata?

ionut

@LD

Concret, ala nu mai e stat! 😀 E, eventual, o organizatie privata de interes public, ceea ce e cu totul altceva! Adica ceea ce "cant" eu (sigur, nu numai) de ani buni pe blogosfera…

Lucian Davidescu

@sorin_f

"Din momentul asta cu ce s-ar mai deosebi statul de o organizatie privata (un individ e liber sa aleaga daca participa sau nu la costurile si beneficiile asociate functionarii sale)?"

Este cam ca o cotă indiviză dintr-un bloc/condominium: Poţi să foloseşti holul, dar nu poţi să ocupi o bucată, pentru că nu de-asta a fost făcut. Nici nu poţi să vinzi cota (deşi teoretic ai voie), pentru că nimeni altcineva n-are ce face cu ea.

Vecinii se pot înţelege să dea cu chirie o parte neutilizată din spaţiu şi cu banii ăia să angajeze un portar, dar niciodată portarul nu va putea să le pună taxe noi ca să-şi mărească salariul.

"Adica privatizarea (cedarea) resurselor catre o organizatie privata?"

Din câte ştiu, benzinăriile, televiziunile, telecomunicaţiile, liniile aeriene etc sunt şi acum private.

Deci da, redevenţa presupune că îl laşi să exploateze singur resursa pe cel care oferă mai mult.

@ionut

Sunt foarte de acord cu nuanţele semantice, dar din partea mea se poate numi oricum dacă asta ajută să se întâmple mai repede 😉

John Galt

Lucian, "pe termen lung" ramane UN SINGUR proprietar. Adica EU!

E o lege naturala.

😀

John Galt

(bine, daca vrei tu sau Ionut sa stati neaparat in acel bloc, probabil ca o sa-mi gasesc "altul", ca doar nu au intrat blocurile in pamant, nu?)

Andrei

Management privat = cumnatul politrucului X de la partidul z aflat la putere ? Atunci ce se schimba ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *