România ar trebui să crească în criză. De ce scade?

În timp ce România parcă se zbate să se afunde în recesiune, la granițe se întâmplă miracole economice.

Puține țări au scăpat de criză când robinetele mondiale de bani au fost tăiate. Însă majoritatea au încercat să-și găsească drumul de ieșire. Şi au reușit. Culmea, ceea ce noi vedem ca dezavantaj – starea de semidezvoltare și dependența financiară – pare să-i fi ajutat pe vecini.

După ce a căzut violent în 2009, Turcia și-a revenit spectaculos anul acesta: 11% creștere economică în primul trimestru și 9% în al doilea. Turcia e o excepție doar pentru că a crescut „chinezește”, cu două cifre. Însă redresările spectaculoase sunt regula: Ucraina 6%, Rusia 5%, Slovacia – membră a zonei euro – tot 5%. Trei sferturi din membrii UE deja sunt pe creștere, chiar și modestă, iar Polonia, care a reușit să nu intre deloc în recesiune, întrece așteptările și mai pune 3,5% la PIB.

Nu este întâmplătoare asemănarea dintre România și țările cu cele mai mari creșteri. Structura economică fragilă a făcut ca ele să fie lovite cel mai dur de întreruperea creditării. Dar situația fragilă este dată tocmai de faptul că nu-și exploatează din plin resursele. Când agricultura ineficientă devine eficientă, mediul rural furnizează constant consumatori noi în economie. Asta se întâmplă în Turcia sau Polonia, unde sunt încurajate proprietatea și munca, nu statul degeaba pe ajutoare sociale.

Când costurile cu forța de muncă din industrie sunt încă reduse, companiile sunt tentate să migreze pentru a scăpa de faliment. Singura condiție este să aibă certitudinea că nu va nimeri din lac în puț. Unul dintre dezavantajele României este că nu e în stare să ofere certitudini.

E drept, mai mult decât alte țări, România a crescut pe credit, iar când banii au dispărut a rămas în aer. Dar nu este o problemă de nerezolvat, pentru că doar viteza a creat probleme, nu și volumul. Creditul populației a depășit cu puțin 1.000 de euro pe cap de locuitor și, de nevoie, continuă să se ajusteze la realitate. În iunie, pentru prima oară după mai mult de cinci ani, populația din România are depozite la bănci mai mari decât creditele.

Şi nu e singura ajustare. Industria crește solid, pe baza reformelor de acum mai bine de zece ani. Deficitul comercial se micșorează, iar țara se descurcă din ce în ce mai ușor doar din banii proprii. Doar bugetul se descurcă rău, dar asta are efecte proaste numai atunci când trimite nota de plată economiei reale.

Un singur lucru important lipsește: încrederea care să facă toate aceste lucruri să funcționeze ca o mașinărie. Încrederea că lucrăm împreună, nu unii împotriva altora. Şi încrederea că, deși îi delegăm temporar pe alții să se ocupe de lucrurile de zi cu zi, scopul lor este să ne servească pe noi, în nici un caz al nostru să-i servim pe ei. Când va ști că are unde și de ce, creșterea economică va veni și va fi miraculoasă.

Nu toți vecinii cu performanțele pe care le-am pomenit mai sus au conducători mai buni sau popoare mai bune. Puțini au avut vreo strategie gândită din timp. Sunt doar mai conștienți de propriile puteri și au ceva mai multă grijă de propriile interese.

Articol publicat în România Liberă