Să ne rugăm pentru Ungaria

FMI le-a făcut ieri ungurilor ce i-a fost milă să ne facă nouă anul trecut: s-a ridicat de la masă și a plecat. “Milă” este, desigur, eufemismul FMI pentru “calcul cinic”.

După două săptămâni de discuții, delegația FMI și UE s-a ridicat și a plecat, fără să ofere un motiv concret și fără ca măcar să mai anunțe concluziile vizitei. Nemulțumirile, însă, se știu. Fondul nu este de acord cu taxa suplimentară impusă băncilor și nici cu fondul care ar urma să-i salveze pe cei care nu-și vor mai putea plăti ratele. În plus, Ungaria a depășit după doar șase luni ținta de deficit pentru tot anul, cu 20%.

Ungaria rămâne fără centura de siguranță a FMI, o lovitură destul de dură după standardele acestor vremuri. Însă nu fatală. Ungaria avea nevoie mai ales de acces la bani, nu să-i tragă efectiv. A reușit ca un an de zile să nu ia niciun cent.

În schimb, FMI avea nevoie de autoritate, după ce lăsase impresia că e dispus să accepte orice. Pe de o parte, nu-și poate permite să lase o țară să cadă, iar acesta a fost motivul pentru care anul trecut, înainte de alegeri, a înghițit orice i-a aruncat România în față. Pe de altă parte, nu-și permite să piardă principala armă de negociere: posibilitatea de-a răsturna masa. În cazul Ungariei, a făcut-o calculat și controlat.

Deja ungurii se așteaptă la o depreciere a forintului, la o creștere a dobânzilor și a primelor de risc. Prin contagiune, efectul s-ar putea extinde mai întâi în România. În schimb, dacă lucrurile iau o turnură prea proastă, FMI se poate întoarce oricând.
Cât de proastă, asta e de fapt întrebarea. Sigur, toată lumea știe deja ce înseamnă eșecul unui acord cu FMI, dar ultimele date, de la suspendarea tranșelor pentru Ucraina, au fost de la început expirate.

Cât de mult se poate deprecia o monedă, cât de mult pot sări dobânzile? FMI are nevoie de un răspuns exact pentru a-și calibra pretențiile, așa cum și clienții Fondului au nevoie de un răspuns pentru ca să știe ce-i așteaptă.
Deci, ar trebui să sperăm că scapă ieftin.