Statul e în colaps, nu sistemul de pensii

13-07-2010 2393 39

Sistemul de pensii trebuie tratat la cauze, nu la efecte. Lăsat în pace, ar putea fi surprinzător de vioi. Statul e cel care strivește totul în jur.

Consider legitimă decizia Curții Constituționale de-a respinge tăierea pensiilor, chiar dacă probabil a luat-o din motive greșite. Şi chiar dacă faptul că și-au menținut propriile pensii îi umple pe magistrați de ridicol. Decizia nu poate fi întoarsă acum, dar analiza mecanismelor și a consecințelor poate ajuta la rezolvarea problemelor. Iar rezolvarea este perfect posibilă, chiar începând de acum.

Este firesc ca pensia să fie tratată ca un drept de proprietate. Pentru că e obținută în baza unei contribuții (forțate) pe care dacă beneficiarul și-ar fi gestionat-o singur ar fi deținut acum active producătoare de uzufruct: conturi bancare, proprietăți etc. Practic, pensionarii au împrumutat statul iar acum își primesc ratele înapoi. Nu e aproape nicio diferență față de banii datorați tuturor celorlalți creditori, interni sau externi.
Dacă metoda de calcul și suma exactă datorată în cazul pensionarilor sunt ambiguue și arbitrare, asta e doar din vina statului.

Statul este cel care a croit sistemul de pensii în așa fel încât să-l exploateze în toate felurile perverse cu putință.

1. Când a avut excedent, acesta a finanțat bugetul.

2. Pentru a ține șomajul jos, statul a micșorat artificial vârsta de pensionare.

3. Punctul de pensie a fost stabilit discreționar și mărit după calendarul electoral.

După ce a folosit la maxim toate cele trei pedale, statul a ajuns la fundul sacului și a hotărât să schimbe regulile. Curtea Constituțională a replicat că nu se poate. Legitim! Sistemul era deja defect și parazitar, de ce să plătească iar beneficiarii?

Şi totuși, Curtea Constituțională a ajuns țapul ispășitor pentru eșecul Guvernului. Argumentele și contraargumentele:

1. Este garantat dreptul la pensie, nu cuantumul ei
(deci o reducere a pensiei cu 99% ar fi la fel de legitimă?) Caraghios! După același principiu, ar trebui să fie garantat și dreptul la proprietate… dar nu suprafața ei.

2. Dacă Guvernul a putut da, Guvernul poate lua.
Este o enormă diferență juridică între a da și a lua. E de ajuns să consulți Codul Penal: la secțiunea furt, e tratat numai unul dintre verbe.

3. Amenințarea la adresa siguranței naționale justifica restrângerea temporară a drepturilor. Pentru o asemenea situație există niște proceduri, care presupun inclusiv decretarea stării de urgență sau de asediu.

4. Cu decizia asta, consecințele sunt mult mai grave (deficit, inflație etc). Corect, însă treaba Curții este să supravegheze legitimitatea legilor. Consecințele sunt responsabilitatea exclusivă a Guvernului.

5. Curtea Constituțională inventează bani.
Nu mai mult decât orice instanță care decide că cineva trebuie să-și onoreze obligațiile contractuale. Cine nu-și permite, e executat silit. Cine nu are ce mai vinde, declară falimentul.
Ăsta e rostul justiției: să te oblige să-ți onorezi contractele chiar și când nu vrei, chiar și când nu poți.
După aceeași logică, faptul că te numești stat și poți da legi nu-ți dă dreptul să dezinventezi bani. Guvernul nu ar trebui să fie tratat altfel decât dacă ar încerca să exproprieze orice alt titular de creanță: să zicem un deținător titluri de stat, local sau străin.

Într-adevăr, dreptul de proprietate asupra veniturilor din pensie nu a fost statutat suficient. Însă nu poți repara un rău cu alt rău. Un drept batjocorit trebuie întărit, nicidecum eliminat cu totul.

E adevărat că Guvernul se află sub o constrângere teribilă, care își are rădăcinile în proasta-concepție a sistemului și în… “greaua moștenire”. Mai exact:

1. Contribuția este certă și obligatorie, dar beneficiul este arbitrar și conjunctural. Practic, e doar o taxă iar principiul contributivității este cel mult o aproximare. Principiul punctului de pensie (adică raportarea la media curentă pe economie) este încălcat pentru că…

2. Fondul a fost otrăvit cu pensionări anticipate, pensii minime etc. Astfel, raportul de sustenabilitate e compromis. Problema statului e că nu poate atrage suficienți contribuabili în sistem. Şi în loc să-i menajeze pe cei rămași, îi cocoșează să plătească și în locul absenților. De aceea…

3. Comparația dintre contribuție și beneficiu nu poate avea vreo relevanță fără raportul de sustenabilitate. Deci: la o contribuție de 15+2% (cât era înainte de 1989), și un raport de dependență de unu la patru, punctul de pensie ar trebui să fie 4x(15+2)=68%. Sau chiar mai mult, pentru că după 1990 contribuția a crescut. Însă…

4. Pentru ca să se ajungă aici ar trebui ca stagiul de cotizare să fie 40 de ani iar vârsta de pensionare – 65 de ani. Cazuri rare! Raportul de sustenabilitate e în realitate 1 la 1 (nici măcar), iar asta justifică un punct de pensie (mic) egal cu contribuția salariatului (mare) egal cu 31,3% din brut. Tot ce depășește devine deficit. Structural. Dacă era doar deficit financiar, nu era o dramă…

5. Drama sistemului de pensii românesc este că deja a intrat în colaps deși demografic ar fi încă foarte sustenabil (10% din PIB pentru pensii e relativ puțin). Evident, când vor apărea adevăratele probleme structurale (1970+60=2030), se va dovedi că toate contribuțiile de acum nu valorează aproape nimic și sunt de fapt doar niște impozite botezate altfel.

Ce poate face statul. Pe lângă veștile rele există și unele bune:

1. Pe termen scurt, impozitarea poate fi, la limită, o resursă neexploatată. Singurul inconvenient este că aplicarea cotei unice pe veniturile sub 1000 de lei ar echivala în practică cu o tăiere regresivă: pensiile cele mai mici ar scădea, procentual, cel mai mult. Iar dacă s-ar introduce cota progresivă doar pentru pensii, ar putea apărea, pe lângă problema politică, și o nouă problemă de constituționalitate.
Însă reducerea cheltuielilor cu pensiile este o problemă falsă. Nu cei 15% tăiați sau nu acum reprezintă o miză, pentru că nu rezolvă cu absolut nimic problemele structurale.

2. Vestea cu adevărat bună este că nu contează nici istoria și nici proiecțiile demografice. Problema sistemului de pensii poate fi rezolvată simplu și natural în exact atâția ani cât reprezintă diferența dintre vârsta firească de pensionare, 65 de ani și vârsta efectivă. Deci în maximum 10 ani, adică înainte de colapsul total pe care l-ar putea genera ieșirea la pensie a generației ’70. Condiția evidentă este ca vârsta de pensionare să fie ridicată imediat.

3. Analiza structurală este și ea necesară, dincolo de etapele birocratic-simple cum este recalcularea pensiilor speciale. Așa-zisul deficit de acum al sistemului de pensii nu se bazează pe niciun calcul real. Cei care au contribuit cu stagiu integral (nici două milioane), cu siguranță nu provoacă vreun deficit.
Statul trebuie să opereze o recalculare simbolică, în care să folosească drept bază de calcul vârsta de 65 de ani. Cei care s-au pensionat mai devreme, pe baza unor permisiuni politice vremelnice, este firesc să ia în continuare pensie dar o parte trebuie să vină de la bugetul de stat. La fel și cei care primesc pensia minimă. Atunci se va vedea cu adevărat dacă sistemul autentic de contributivitate e sau nu pe deficit. S-ar putea să avem surprize. Estimarea mea e că sunt nouă șanse din zece ca sistemul de pensii să fie de fapt în excedent.

4. Surpriza și mai mare ar apărea dacă ar continua calculul cu unul care să includă costurile de oportunitate. S-ar vedea că, de fapt, valoarea punctului de pensie este încă prea mică și că adevărata, marea, problemă a statului stă în colectare. Nu reușește să convingă suficienți salariați să contribuie.

5. Principala condiție pentru însănătoșirea sistemului este reducerea fiscalității brutale aplicată acum pentru veniturile din muncă. Acum, un angajator virează aproape jumătate din cheltuielile cu salariile la stat, sub formă de impozite și contribuții. TOATE sumele aferente celor doar 4 milioane de salariați se transformă acum în pensii, fie direct fie indirect. Dacă România ar avea un număr dublu de salariați, așa cum e firesc pentru populația ei, impozitarea totală ar putea scădea la un sfert sau mai puțin. Problema este că nimeni nu mai vrea să-și declare veniturile la așa taxare, deci statul trebuie să facă primul pas și să taie tot brutal din impozitarea salariilor.

13-07-2010 2393 39
ALTE ARTICOLE CARE TE-AR PUTEA INTERESA » » »