Contribuie sau nu statul la buget și bugetarii la stat?

Din păcate, contribuie. De ce din păcate?

Abordarea “de stânga” spune că bugetarii sunt principalii contribuabili la bugetul de stat. Își plătesc taxele integral și regulat. Ajung chiar să cuantifice cu cât contribuie, exact, la buget, iar cifra e surprinzător de mare – până spre jumătate. Abordarea “de dreapta” contraargumentează că nimic nu se naște din nimic și că taxele plătite de bugetari sunt de fapt bani mutați dintr-un buzunar în altul. Perfect adevărat! Dar și complet irelevant.

Absolut toți bani se mută, la nesfârșit, dintr-un buzunar în altul, pe diverse filiere, iar axa public-public-privat-privat este la fel de puțin importantă ca oricare alta din punctul de vedere al contabilității.

Însă diferența esențială dintre public și privat este în altă parte. Ea stă în disponibilitatea beneficiarului de-a plăti sau nu un serviciu. În cazul unui serviciu privat, consumatorul ia decizia dacă are nevoie de el și cât e dispus să plătească. În cazul unuia devenit public, deciziile au fost deja luate de alții: are nevoie, iar prețul e fix sau crescător.

Pentru prăpastia care s-a căscat între sectorul public și cel privat, de vină este tocmai diferența fundamentală în stabilirea prețului. Când clientul poate opta dacă și cât să plătească, furnizorul e forțat să ofere un serviciu cât mai ieftin și cât mai bun. Când nu, tendința naturală este exact pe dos. Până la urmă, totul ține de alocarea eficientă a resurselor. Orice privilegiu ridică la cer pretențiile și adoarme simțurile.

Așa se face că la întrebarea dacă statul plătește taxe sunt două răspunsuri simultan valabile. Contabil, da: ba chiar adaugă niște procente la PIB. Ca oportunitate, nu: procentele la PIB consumă resurse prea multe iar taxele plătite se dovedesc prea scumpe. Nu mari, scumpe!

Articol publicat în revista Corso