Dacă ați mărit TVA credeați că nu mai trebuie reduse taxele?

O dată cu mărirea TVA, România a trântit ușa pe care mai putea ieși din recesiune. Urmează o letargie lungă, în care cine subzistă se poate considera norocos.

Fără vreun miracol extern, o singură „minune” locală mai poate stimula revenirea economică: reducerea fiscalității. Taxele nu pot crește la nesfârșit, deși contabilii statului par mereu în căutare de surse noi. Când economia se sufocă e o problemă de viziune dacă decizia de tăiere a taxelor este luată din timp sau prea târziu. În România era deja timpul pentru o relaxare a fiscalității. Nu s-a întâmplat. Statul a ales, în schimb, să mărească încasările, sperând astfel că va câștiga timp să-și ajusteze cheltuielile. Asta înseamnă perpetuarea unui cerc vicios în care companiile se restrâng, au și mai puțini bani de dat și determină statul să inventeze taxe noi. Iar varianta vehiculată pentru anul viitor – reintroducerea impozitului progresiv – poate cel mult să cumpere încă șase luni sau un an. Cu prețul unei recesiuni nesfârșite sau al evaziunii generalizate, care să ducă la implozia statului.

O reducere de taxe este în continuare necesară. Timpul câștigat prin reducerea TVA nu trebuie să se măsoare nici în ani și nici în luni, pentru că – în acest caz – este timp pierdut. Trebuie să se măsoare în săptămâni în care statul taie cu adevărat din cheltuieli și se reformează cu adevărat, încât să poată oferi servicii mai bune mai ieftin. Dacă aceste lucruri nu devin vizibile rapid, înseamnă că Guvernul pierde timpul iar și că lovitura dată României de mărirea TVA a fost degeaba. Argumentul inundațiilor este complet fals. Dacă o administrație nu este capabilă să facă două lucruri în același timp, atunci probabil că nu e capabilă nici măcar de unul. Argumentul că nu există resurse pentru reducere este absolut irelevant. În logica fatală a prezentului, resurse nu există niciodată. Economia este însă contraintuitivă. Ea a demonstrat că se poate prăbuși sub resurse la fel de bine cum poate prospera din nimic.

Citește continuarea în România Liberă