Cum scapi de faliment, cu scumpiri sau cu ieftiniri?

Dilema prizonierului: Patronatele trâmbițează scumpiri peste scumpiri, dar are cineva curaj să facă primul pas și să riște falimentul?

Cum arată o spirală inflaționistă: TVA crește de la 19% la 24%, lucru care antrenează o creștere teoretică a prețurilor de 4,2%. Toată lumea ar avea tentația să mărească prețurile cu acest procent, dar surpriză. La sfârșit paguba pare acoperită, însă puterea de cumpărare este mai mică.

Urmează runda a doua: toată lumea mărește prețurile ca să poată cumpăra din nou la fel de mult ca înainte. Surpriză! Ne întoarcem de unde am pornit.

Bucla se poate repeta la nesfârșit, însă este imposibil ca toată lumea să recupereze banii pierduți. De ce? Pentru că a avut loc un transfer permanent de avuție: dintre consumatori către stat. Orice scumpire ulterioară nu face decât să ajute, și mai mult, statul. Şi să încurce, și mai mult, comercianții și consumatorii.

Companiile sunt în situația în care cel mai bun scenariu este ca niciuna să nu facă vreo scumpire. Este mai bine să facă de la început ajustările interne de costuri. Cu timpul, va deveni clar că ele sunt inevitabile.

Evident, în realitate lucrurile nu sunt atât de simple. Unii au privilegiul unor piețe inelastice sau chiar al unor monopoluri. Din vârful lanțului trofic, ei pot pretinde să-și acopere paguba, să își păstreze puterea de cumpărare sau chiar să obțină ceva profit de pe urma inflației. Unii ar putea chiar să obțină toate aceste lucruri. Alții vor constata în mod dureros că s-au înșelat atunci când și-au estimat poziția pe piață. Şi vor da faliment!

De fapt, teama de faliment – nu conștientizarea binelui colectiv – este mecanismul care poate ajuta la evitarea unei spirale inutile și sinucigașe a prețurilor. Iar Banca Națională știe asta foarte bine. Banii vor fi scumpi sau nu vor fi deloc.

Iar companiile știu și ele asta. După un an jumătate în care au lipsit și banii, și clienții, o scumpire poate echivala cu sinuciderea. Depinde și de ce face concurența.

Dacă un singur competitor dintr-o piață dă tonul scumpirilor, se pot întâmpla două lucruri:
1.Ceilalți îl urmează și își aliniază prețurile. La sfârșit constată o scădere de consum, care le aduce o pagubă relativ uniformă.
2.Ceilalți îl lasă în ofsaid și îl privesc cum dă faliment. La sfârșit, își împart prada: își mențin puterea de cumpărare cu aceleași prețuri, dar volum mai mare.

Poate apărea și situația inversă, în care un competitor încearcă să declanșeze un război al prețurilor. El poate lua forma unei campanii publicitare devastatoare de tipul „noi nu scumpim nimic” în comerț sau chiar „noi ieftinim” în servicii.

Compania s-ar aștepta ca în felul ăsta să atragă suficient volum încât rezultatul să fie mai bun. Atenție, nu neapărat mai bun decât în prezent, ci mai bun decât scenariul care va urma în mod normal. Aici, există trei scenarii:
1.Dacă nu-și face calculele excelent, mișcarea asta îl poate duce direct în „bălării”.
2.Dacă ceilalți iau o decizie asemănătoare, câștigul nu mai e atât de mare iar cei mai slabi de pe piață încep să cedeze.
3.Dacă competitorii nu se dezmeticesc rapid, atunci tocmai a obținut poziția dominantă pe piață.

În oricare scenariu, un lucru e cert. Nu contează marjele de profit, nu contează costurile. Statul va lua, într-un fel sau altul, ce are de luat, adică încă 5% din valoarea adăugată sau ce mai rămâne din ea. Asta, în medie. Pentru că unii nu vor pierde nimic iar alții vor pierde totul.

Citește care vor fi efectele în economie ale creșterii TVA în România Liberă