Trei zile care vor decide soarta unei generații

Niciodată pe timp de pace România nu a avut de luat decizii atât de critice cât va avea în următoarele trei zile. Să intrăm în panică acum, să mai așteptăm?

Update: Minciunile care au dus România pe buza prăpastiei:

1. Prima eroare și cea mai mare a fost faptul că Emil Boc nu și-a dat demisia din primul moment. Cel mai important lucru era credibilitatea, și tocmai și-o pierduse complet. Al doilea cel mai important lucru era competența, iar pe asta n-a avut-o niciodată. Al treilea cel mai important lucru era autoritatea asupra unui aparat clientelar, lucru imposibil în combinația de acum.

2. Pretextul că nu mai este timp s-a dovedit fals. A durat o lună de la anunțul președintelui Băsescu până la asumarea răspunderii guvernului. Timp suficient să se formeze un guvern nou, să își asume răspunderea și în caz că măsurile ar fi picat la vot sau la Curtea Constituțională tot să mai fie timp pentru o nouă încercare.

3. La fel de falsă a fost și scuza că este singura variantă. Se puteau tăia din banii căpușelor, sau se putea aplica Legea Salarizării Unitare. De fapt, insistența că soluția este unica posibilă a dus, în mod ironic, la un blocaj inutil. Tăierea de salarii nu se poate aplica până când nu va fi scoasă din lege tăierea de pensii, probabil după o nouă asumare.

4. Există și un lucru care ar fi bine să se dovedească fals. Așa-numita “variantă a neîncrederii” presupunea TVA 24%, cota unică 20% și tăierea salariilor bugetare cu 20%. Ei bine, în acest scenariu tăierea salariilor nu pare plauzibilă și nici necesară. Pare mai degrabă o minciună care să-i liniștească pe bugetari spunându-le că oricum n-ar fi scăpat. Dacă e așa și adăugăm faptul că s-a reușit și eliminarea pensiilor speciale, economiile vizate vor putea fi obținute mai ușor.

Planul de austeritate al Guvernului este compromis pe jumătate – pentru că atât reprezenta economia obținută din tăierea pensiilor, dar este întârziat cu totul – întrucât legile nu mai pot fi adoptate într-o formă constituțională în timp util. În doar trei zile Guvernul trebuie să parcurgă, fără greșeală, trei pași:

Ziua 1, sâmbătă. Guvernul trebuie să găsească echivalentul a 1,3% din produsul intern brut, adică 1,5 miliarde de euro, fie din reduceri de cheltuieli fie din majorări de taxe. Este pasul cel mai simplu: contabil, se găsesc întotdeauna formule. Însă, așa cum s-a văzut, politic administrativ și social ele sunt destul de greu de pus în practică.

Ziua 2, duminică. Guvernul (dar și președintele, parlamentul, banca centrală, toată lumea) trebuie să exceleze prin fermitate și claritate, pentru a obține încrederea populației și a piețelor. E momentul discursurilor istorice, al răsturnărilor surprinzătoare, al decapitărilor spectaculoase. Orice, însă România trebuie să șocheze prin responsabilitate.

Ziua 3, luni. Chiar dacă Guvernul și-a făcut treaba bine, tot nu va fi suficient. Pentru că în afară de promisiuni n-are cu ce se prezenta în fața FMI. Iar Fondul va trebui să evalueze buna credință și șansele de reușită ale Guvernului, apoi să adauge propria teamă de-a abandona o țară în brațele haosului financiar, iar la sfârșit să tragă concluzia dacă e cazul sau nu să ne dea bani.

Chiar dacă refuză, o va face într-un mod foarte diplomatic – sub forma unei amânări “până când noile măsuri vor fi funcționale”. O formulare care ar limita pagubele. Vestea bună este că, într-adevăr, pagubele pot fi limitate în timp. Dacă Guvernul, aceasta sau altul, ia în sfârșit decizii bune.

Citește în România Liberă care sunt variantele Guvernului.