5 lucruri foarte ieftine în România și cine trăiește bine de pe urma lor

Cum funcționează zeciuiala în România: din trei miliarde de euro cuvenți, statul primește doar 300 de milioane. În fiecare an.

1. Petrolul. Până în 2014, Petrom plătește o redevență de aproximativ 6% din valoarea petrolului extras, adică nu mai mult de 100 de milioane de euro pe an. Dacă ar negocia redevența pe piață, s-ar putea aștepta la de cinci ori mai mulți bani. Contractul de privatizare este păgubos, suspect de păgubos, iar statului îi este aproape imposibil – juridic și etic – să iasă. Schimbarea legii ar echivala cu un abuz al poziției de forță, iar un impozit suplimentar ar pune România pe harta locurilor de ocolit. Înseamnă asta că nu sunt soluții? Nici vorbă! Există soluții comerciale.

Deocamdată, statul este sclavul Petrom, dar în curând va fi invers. Şefii de la Petrom au coșmaruri în fiecare noapte când se gândesc la „hold-up problem” și se liniștesc în fiecare dimineaă în care statul nu le spune nimic. Chiar dacă au un contract care le asigură liniștea deocamdată, din 2014 statul – singurul furnizor de materie primă – are putere nelimitată de negociere. Asta înseamnă inclusiv puterea de-a cesiona oricui altcuiva.

Statul poate să își folosească încă de acum puterea de negociere din viitor. Să propună Petrom o redevență de 30% acum, iar – în caz că refuză – o redevență de 60% din 2014. Este o cifră nerezonabilă pentru ambele părți, dar un scenariu clasic de teoria jocurilorNumai că statul are de unde porni negocierea în jos, cu alt cumpărător, în timp ce Petrom și-ar pierde și sursa de materie primă și investițiile făcute acolo. E vreo problemă? Păi câtă vreme e corect contractual, unde-ar fi problema? Şi statul pierde aproape cinci miliarde de euro în cei zece ani, tot corect contractual.

2.Gazele. 12 miliarde de tone pe an, care în mod normal ar valora 3,5-4 miliarde de dolari. Jumătate sunt extrase de Romgaz, jumătate de Petrom. Iar statul încă impune vânzarea lor la jumătate din preț. Romgaz pierde, astfel, 800 de milioane de euro pe an.
Cine le cumpără? Când e consumul mic, toată lumea. Când e consumul mare, fie se face un coș, fie cine apucă. De fiecare dată a apucat Ioan Niculae, după ce a amenințat că fără gaz ieftin combinatele lui chimice dau faliment. A fost salvat de fiecare dată, iar anul ăsta – după criză – a reușit chiar să urce pe podiumul miliardarilor Români, după Patriciu, dar înainte de Ţiriac.

3.Curentul. Mai exact, așa-numitul „curent ieftin”, produs de Hidroelectrica. Băieții folosesc faimoasa contabilitate de cizmărie: dacă am moștenit cizmăria de la tata, se cheamă că nu m-a costat nimic. Adică nu includ în bilanț valoarea mare a investiției inițiale și nici profitul enorm pe care ea ar fi trebuit să-l aducă după amortizare, pe termen nelimitat. Cât se pierde? Între 500 și 600 de milioane de euro pe an, în funcție de cât plouă.

4.Pădurile. Romsilva joacă aceeași piesă de prost-gust, a celor câteva milioane de euro profit pe care-l varsă statului în silă. Anul trecut au fost 20. La 4 milioane de hectare, cât administrează, și la un randament forestier conservator, ar trebui să verse la stat cel puțin un miliard de euro pe an.

5. Resursele minerale. Nisipul costă 36 de bani pe metrul cub. Apa minerală costă 1,5 bani pe litru. Marmura costă 3 euro pe tonă. Anual, statul încasează de aici 20 de milioane de euro, și pierde cel puțin 100 de milioane.