De ce moare România (da, moare, și ce-i mai trist e că moare cu zile)

“Dacă-ți tai mâna, scapi”, mârâi vraciul cu ascuțiții-n jugulară. Şi avea dreptate, pe jumătate. “Care mână?” Mâna care o spală pe cealaltă.

Pacientul a ajuns la vraci cu o indigestie. Se-îndopase la nuntă pân-au plecat mesenii. A primit rețetă cu lipitori și ventuze. Când lipitorile n-au mai putut, vracii, dibacii, i-au luat sânge. L-au băut, după datini. Apoi au burdușit bolnavul, să-i țină de anestezie.

Gata uscate, mâinile au dat în cangrenă. “Las’ că-ți pun un cârlig, și-o să înhați mai bine”.

Inima e moale ca o gălușcă și abia de se mai aude, iar mintea nu mai vrea să ajute. Pentru ce? Degeaba se deschid crâșmele acum, că tot ce mănânci se face puroi. Degeaba primești sânge, dacă venele-s deschise.

Pe tărâmul vracilor, al vampirilor și-al ventuzelor, să ai habar că or mai fi și doctori, și spitale, e doar o piedică în plus. Pân’să te ridici din pat, vracii se încaieră în ghioage: care să-ți ia capul.