De ce e România un stat feudal

Sub tencuiala unui stat modern scârțâie din toate proptelele – vechi și noi – o șandrama feudală. Sistemul de funcționare e suveica post-privilegiu-tribut.

România nu este stat social. Din 40%, cât sunt cheltuielile publice ca procentaj din PIB, doar jumătate merg către pensii, sănătate sau educație. Cu o administrație în cote rezonabile, România ar putea avea chiar excedent bugetar.
Nu este nici stat capitalist. Pentru fiecare leu investit, o companie trebuie să plătească încă un leu taxe și mită, să stea la coadă, iar la sfârșit să fie umilită pentru îndrăzneală. Iar pentru fiecare leu dat ca salariu net, trebuie să plătească încă un leu, în numele solidarității sociale.
Surpriză! Tot în două împarte și statul banii adunați. Doar că, pentru fiecare doi lei încasați, un singur leu acoperă cheltuielile sociale. Celălalt leu, adică cele 20% din PIB care nu ies la socoteală, reprezintă banii care finanțează statul clientelar, fie că e vorba de salarii, cheltuieli curente sau investiții.

Chiar și puținele cheltuieli necesare trec printr-un filtru feudal: suveica post-privilegiu-tribut. Ce înseamnă asta? Toți șefii administrativi, până la nivel de director sau chiar mai jos, sunt numiți nu pentru a urmări interesul public, ci pentru privilegiul de a colecta fonduri în nume propriu. Din care să verse o parte înapoi ca tribut.
Mai are rost să le cerem performanță? Chiar dacă ar fi în stare să o obțină, i-ar aștepta o singură soartă: mazilirea. Să le cerem să elimine economia neagră? Păi, ei sunt însăși economia neagră! Ei garantează circuitul public-privat al fluxurilor de bani care urcă de la cel mai mărunt nivel al corupției până la cel mai înalt nivel politic.

Sunt doar două diferențe între feudalismul medieval și cel contemporan.
Prima diferență: „mijlocul de producție” principal nu mai este privilegiul agricol, ci un privilegiu al taxării – fie ea legală sau ilegală.
A doua diferență: la vârf nu există un „Domn”, ci doar un sistem de privilegii care se autoperpetuează și care funcționează ca o inteligență colectivă. Are o strategie de conservare, își trimite reprezentanți la vârf pentru a-i servi interesele și distribuie eficient sarcinile în interior. Cum arată ierarhia:

Citește continuarea în România Liberă