Cât mai crește leul?

Crește, crește, până când se rușinează de atâta admirație.

Până unde crește, până unde scade, același lucru. Dacă știa cineva își număra acum milioanele și ținea secretul pentru el.
Dacă era o știință, prognoza cursului trebuia să fie printre cele mai complicate. Dar nu e nici măcar atât. Este o loterie în care fiecare așteptare colectivă poate să dea peste cap rezultatul.

Să luăm cazul recent. După analizele tehnice fundamentale, leul avea toate motivele să se aprecieze ani în șir. E asta o garanție? Nu, dimpotrivă. Doar un element de risc în plus.

Atrași de istoricul de apreciere a leului și de dobânzile mici la valută, românii s-au împrumutat în euro. Dar oare degeaba erau dobânzile mici? Oare nu plătește nimeni paguba. Ei bine, da. O plătesc tot românii, nu neapărat aceiași, după ce mormanele de împrumuturi luate au spulberat orice așteptare și au copleșit leul.

Se pot câștiga bani din cursul valutar, desigur. Când așteptările celor mulți sunt speculate de replica inteligentă a câtorva. Când România și-a demonstrat ambiția de-a stopa deprecierea leului, fondurile de investiții au tras o concluzie nouă. Leul e bun și se pot face profituri și dacă mizezi pe întărire, iar în drum culegi dobânzile mai mari. Se numește carry-trade.

Vestea proastă e că astfel de exoduri de capital sunt dăunătoare oricum. La fel și orice apreciere predictibilă. Mai devreme sau mai târziu, vine nota de plată.

Să luăm exemplul elvețienilor. Cumpără euro, dolari, obligațiuni, orice, cu bani tipăriți doar ca să nu lase francul să se întărească. Tot degeaba. Chiar și cu dobândă zero, unii îl iubesc prea mult.

Şi leul ar putea avea destin de monedă „iubită” pe termen mediu, asta e clar. Însă are o bizară timiditate cuantică. Crește doar dacă nu te uiți la el.

Articol publicat în revista Corso

Dar dolarul?