Ce ţine România pe loc: mitologia industrială şi cultul pentru obiect
Istoria economică a ultimilor 20 de ani: Decât mult şi fără rost, mai bine puţin şi prost.
Germania face acum regulile zonei euro şi are în spate forţa industrială capabilă să creeze surplus exportabil. În vârful lanţului trofic al tehnologiei, nu mai contează nici măcar preţul. Pentru că nu prea există concurenţă.
Este motivul pentru care modelul de dezvoltare german – ca şi cel japonez – a fost admirat semi-oficial încă din timpul comunismului. Însă, din motive greşite.
Poate România să devină competitivă industrial? Aceasta ar fi întrebarea. Răspunsul este afirmativ, cu multe-multe nuanţe. Componentiştii auto au demonstrat că, da!, putem produce chiar şi pentru Mercedes. Nokia a demonstrat că România poate exporta tehnologie.
Acum, nuanţele:
1. Liniile de producţie sunt la noi, know-how-ul e de import. Să nu ne amăgim, valoarea adăugată e în altă parte. Pe lanţul trofic, România e mai mult pradă.
2. Proprietarii sunt aceiaşi, locaţiile se schimbă. Aşa cum industria textilă a început să migreze mai spre est – după un popas de doar câţiva ani – şi industria mai avansată ar putea migra cândva.
3. Nu contează ponderile, important e totalul. Disperarea de-a avea cât mai multă industrie – bună sa proastă, nu conta – ne-a dus deja cândva în pragul colapsului.
Ceea contează este productivitatea pe angajat. Când un singur om va produce necesarul de mărfuri industriale pentru alţi 100, ponderea industriei în PIB va fi minusculă. Ar fi un lucru rău? Nici vorbă! Singurul efect ar fi mărfurile incredibil de ieftine. Din ţările importante, cea mai mică pondere a industriei în PIB e în Hong Kong: 10%. Cele mai mari ponderi sunt n ţările cu petrol şi în Africa.
Multă vreme, românii n-au înţeles de ce în Germania un aparat electronic este aruncat (reciclat) mai degrabă decât reparat. Cultul obiectului, indus de managementul cretin din comunism, valoriza prea puţin munca umană şi prea mult rezultatul ei ineficient.
O altă himeră: mania pentru exporturi. A exporta este sinonim cu „bine”, iar a exporta importa – cu „rău”. Este o mentalitate bună, dar izvorâtă iarăşi din motive greşite. E ca şi cum ai spune că munca e bună iar consumul rău. Într-o raţiune etică poate fi adevărat, dar consumul rămâne scopul iar munca doar un mijloc. Iar importul este întotdeauna preferabil atunci când alţii sunt mai eficienţi ca tine.
Nu combina Siemens este avantajul suprem al Germaniei, nici linia de producţie şi nici chiar oamenii care o butonează. Doar creierul care le-a gândit pe toate.
Principalul criteriu atunci când vorbim de agricultură, industrie, servicii sau orice altceva ar trebui să fie cât de multă valoare poate produce un singur om. Germanii au o vocaţie industrială. Noi ce vocaţie avem?
7 comentarii
seth
Doua probleme interesante pot fi extrase din postare :
a) "2. Proprietarii sunt aceiaşi, locaţiile se schimbă."Afirmatie valabila pentru industriile banale (textile in lohn, de ex.). La inceput au fost atrase de fatada vestica extrovertita economic pentru ca zona cumula avantaje comparative de localizare (salarizare redusa + forta de munca suficienta + reducerea costurilor de transport vis-a vis de UE). Dupa ce situatia s-a alterat (2005, acordul sino-european privind volumul fluxurilor comerciale), compartimentele productive de tip foot-loose au plecat spre Reg. NE si spre Far East. Partea buna a afacerii e ca, in vestul tarii, industria a amorsat un alt ciclu de localizari (cu val. adaugata mai mare – electro si cu efecte antrenante mai consistente). Avantaj la pauza pt. fatada vestica. Cea estica asteapta.
b) "Germanii au o vocaţie industrială. Noi ce vocaţie avem?" Vocatia de a nu intelege ca : actualele costuri interne mari de transport forteaza compart. ind. sa se localizeze doar in anumite regiuni privilegiate(de aici si dezechilibru la nivel de productivitate) si ca teoria avantajelor comparative e mai actuala acum, decat la lanarea ei.
vanghelica
nu inteleg de ce se cenzureaza ziaristii in a comenta un caz aflat in analiza procuraturii sau justitiei…
prezumtia de nevinovatie este un drept al inculpatului si o obligatie a justitiei…….ce treaba are opinia exprimata de un simplu cetatean, comentator, jurnalist sau baba la coltul blocului cu prezumtia de nevinovatie…dreptul la opinie, dreptul de a analiza impactul produs de fapta altuia asupra ta, e un drept primar….nu poti inchide gura cuiva doar pentru ca "trebuie respectata prezumtia de nevinovatie"…s-o faca cei care sunt obligati la asa ceva……nu poti pune botnita opiniei publice pentrua proteja interesele unei singure persoane, sau a unui grup de interese….
Cristi
Buna ziua,
Ca de obicei, o analiza grozava si condensata. Imi permit totusi o mica sugestie de corectura. In text apare fraza: A exporta este sinonim cu “bine”, iar a exporta – cu “rău”.
Cred ca al doilea a exporta se vrea a fi de fapt a importa. Ma insel?
Numai bine!
Cristi
Lucian Davidescu
@Cristi
Mulţumesc, scuze pentru eroare. Am rectificat
Dan
Germanii au o vocaţie industrială. Noi ce vocaţie avem?
" You know, the aviara gripa " . . . suntem poeti ce … :))
tibi
vocatia noastra este de a arunca vina si a plimba hartii.
in loc sa reparat eroarea si sa mergem mai departe, noi doar cautam vinovati si de obicei acestia sunt cei care muncesc; cei care doar plimba hartii sunt promovati pentru ca nu gresesc. si asta se intampla si in companii private romanesti, nu va ganditi doar la bugetari.
economia noastra este atat de gaunoasa incat doar nu vad o curatire a ei in curand.
dar poate sunt doar pesimist si romanii valorosi vor reusi sa se impuna.
MIA
"Vocatia industriala" a Germaniei ( desi eu as zice ca e/incepe sa fie si o doza de falsa imagine aici ) tine de foarte multi factori … multi din acestia fiind deja in schimbare. 😉
