Ce ține România pe loc: mitologia industrială și cultul pentru obiect
Istoria economică a ultimilor 20 de ani: Decât mult și fără rost, mai bine puțin și prost.
Germania face acum regulile zonei euro și are în spate forța industrială capabilă să creeze surplus exportabil. În vârful lanțului trofic al tehnologiei, nu mai contează nici măcar prețul. Pentru că nu prea există concurență.
Este motivul pentru care modelul de dezvoltare german – ca și cel japonez – a fost admirat semi-oficial încă din timpul comunismului. Însă, din motive greșite.
Poate România să devină competitivă industrial? Aceasta ar fi întrebarea. Răspunsul este afirmativ, cu multe-multe nuanțe. Componentiștii auto au demonstrat că, da!, putem produce chiar și pentru Mercedes. Nokia a demonstrat că România poate exporta tehnologie.
Acum, nuanțele:
1. Liniile de producție sunt la noi, know-how-ul e de import. Să nu ne amăgim, valoarea adăugată e în altă parte. Pe lanțul trofic, România e mai mult pradă.
2. Proprietarii sunt aceiași, locațiile se schimbă. Așa cum industria textilă a început să migreze mai spre est – după un popas de doar câțiva ani – și industria mai avansată ar putea migra cândva.
3. Nu contează ponderile, important e totalul. Disperarea de-a avea cât mai multă industrie – bună sa proastă, nu conta – ne-a dus deja cândva în pragul colapsului.
Ceea contează este productivitatea pe angajat. Când un singur om va produce necesarul de mărfuri industriale pentru alți 100, ponderea industriei în PIB va fi minusculă. Ar fi un lucru rău? Nici vorbă! Singurul efect ar fi mărfurile incredibil de ieftine. Din țările importante, cea mai mică pondere a industriei în PIB e în Hong Kong: 10%. Cele mai mari ponderi sunt n țările cu petrol și în Africa.
Multă vreme, românii n-au înțeles de ce în Germania un aparat electronic este aruncat (reciclat) mai degrabă decât reparat. Cultul obiectului, indus de managementul cretin din comunism, valoriza prea puțin munca umană și prea mult rezultatul ei ineficient.
O altă himeră: mania pentru exporturi. A exporta este sinonim cu “bine”, iar a exporta importa – cu “rău”. Este o mentalitate bună, dar izvorâtă iarăși din motive greșite. E ca și cum ai spune că munca e bună iar consumul rău. Într-o rațiune etică poate fi adevărat, dar consumul rămâne scopul iar munca doar un mijloc. Iar importul este întotdeauna preferabil atunci când alții sunt mai eficienți ca tine.
Nu combina Siemens este avantajul suprem al Germaniei, nici linia de producție și nici chiar oamenii care o butonează. Doar creierul care le-a gândit pe toate.
Principalul criteriu atunci când vorbim de agricultură, industrie, servicii sau orice altceva ar trebui să fie cât de multă valoare poate produce un singur om. Germanii au o vocație industrială. Noi ce vocație avem?
Articol publicat în revista Corso
Din nou, via Dan Şelaru: Cum ucide școala creativitatea
Doua probleme interesante pot fi extrase din postare :
a) “2. Proprietarii sunt aceiași, locațiile se schimbă.”Afirmatie valabila pentru industriile banale (textile in lohn, de ex.). La inceput au fost atrase de fatada vestica extrovertita economic pentru ca zona cumula avantaje comparative de localizare (salarizare redusa + forta de munca suficienta + reducerea costurilor de transport vis-a vis de UE). Dupa ce situatia s-a alterat (2005, acordul sino-european privind volumul fluxurilor comerciale), compartimentele productive de tip foot-loose au plecat spre Reg. NE si spre Far East. Partea buna a afacerii e ca, in vestul tarii, industria a amorsat un alt ciclu de localizari (cu val. adaugata mai mare – electro si cu efecte antrenante mai consistente). Avantaj la pauza pt. fatada vestica. Cea estica asteapta.
b) “Germanii au o vocație industrială. Noi ce vocație avem?” Vocatia de a nu intelege ca : actualele costuri interne mari de transport forteaza compart. ind. sa se localizeze doar in anumite regiuni privilegiate(de aici si dezechilibru la nivel de productivitate) si ca teoria avantajelor comparative e mai actuala acum, decat la lanarea ei.
nu inteleg de ce se cenzureaza ziaristii in a comenta un caz aflat in analiza procuraturii sau justitiei…
prezumtia de nevinovatie este un drept al inculpatului si o obligatie a justitiei…….ce treaba are opinia exprimata de un simplu cetatean, comentator, jurnalist sau baba la coltul blocului cu prezumtia de nevinovatie…dreptul la opinie, dreptul de a analiza impactul produs de fapta altuia asupra ta, e un drept primar….nu poti inchide gura cuiva doar pentru ca “trebuie respectata prezumtia de nevinovatie”…s-o faca cei care sunt obligati la asa ceva……nu poti pune botnita opiniei publice pentrua proteja interesele unei singure persoane, sau a unui grup de interese….
[...] http://www.riscograma.ro/2079/ce-tine-romania-pe-loc-mitologia-industriala-si-cultul-pentru-obiect/ [...]
Buna ziua,
Ca de obicei, o analiza grozava si condensata. Imi permit totusi o mica sugestie de corectura. In text apare fraza: A exporta este sinonim cu “bine”, iar a exporta – cu “rău”.
Cred ca al doilea a exporta se vrea a fi de fapt a importa. Ma insel?
Numai bine!
Cristi
@Cristi
Mulțumesc, scuze pentru eroare. Am rectificat
Germanii au o vocație industrială. Noi ce vocație avem?
” You know, the aviara gripa ” . . . suntem poeti ce …
)
vocatia noastra este de a arunca vina si a plimba hartii.
in loc sa reparat eroarea si sa mergem mai departe, noi doar cautam vinovati si de obicei acestia sunt cei care muncesc; cei care doar plimba hartii sunt promovati pentru ca nu gresesc. si asta se intampla si in companii private romanesti, nu va ganditi doar la bugetari.
economia noastra este atat de gaunoasa incat doar nu vad o curatire a ei in curand.
dar poate sunt doar pesimist si romanii valorosi vor reusi sa se impuna.
“Vocatia industriala” a Germaniei ( desi eu as zice ca e/incepe sa fie si o doza de falsa imagine aici ) tine de foarte multi factori … multi din acestia fiind deja in schimbare.