De ce trebuie să existe bogați. 5 mituri despre capital

Proverb-nou chinezesc: “Nu putem intra în comunism săraci. Dar e imposibil să ne îmbogățim toți odată.”

Metodele de îmbogățire rapidă nu fac parte din această discuție. Au fost detaliate cu vârf și îndesat în ultimii 20 de ani. Se poate presupune că un miliardar care a furat este mult mai puțin eficient decât unul care nu a furat. Motiv pentru care, la reglajul fin, e bine să fie cât mai mulți din prima categorie. Dar de ce nu e rău să existe miliardari în general:

Matematica intuitivă spune că dacă un individ ia mai mult din tort rămâne mai puțin pentru ceilalți. Logica contraintuitivă demonstrează că nu-i așa. Pentru că tortul în discuție are blat – activele și cremă – venturile. Deși interconvertibile, blatul și crema sunt perfect redundante.

Așa mari cum par averile, dacă toți bogații ar vrea să le lichideze simultan ele ar valora fix zero. Pentru că nu ar avea cine să le cumpere. De aceeea, comparația dintre active și venituri este prea puțin relevantă. Dimpotrivă! Cu cât proprietarul este mai bogat, cu atât va fi mai mică conversia activului în venituri proprii, după principiul “tot cu o gură mănâncă”. Ce avantaje oferă în schimb acumularea de capital: bază de economisire, economii de scară și management.

Să luăm un exemplu simplu de administrat, de numai un milion:

Proprietar a 100 de taxiuri în valoare de 10.000 de euro fiecare. Omul este, deci, milionar în euro. Asta, ca active. Ca venituri, activul îi produce 100.000 de euro pe an. O parte din bani merg în consum (cremă), alții se adaugă la investiții (blat).
În timpul ăsta, 100 de șoferi câștigă câte 5.000 de euro pe an, adică în total 500.000, adică de numai cinci ori mai mult decât bampirul.
Dacă ar fi ei proprietari, teoretic le-ar crește veniturile cu 20%. E mult, nu? Începem să scădem.

1. Economisire. De unde baza de capital pentru pornire? De la bancă, nu-i așa? Dar banca de unde are bani? Din economisirea altora, care au surplus de venituri și active. Adică bogați, pe care abia îi voiam eliminați. Deci, în lipsa acumulării de capital, cum ieșim din impas?

2. Dezvoltare. Cât din plusul de capital se mai întoarce în investiții noi? De exemplu, încă 10 mașini în fiecare an. La o creștere de venituri de la 420 la 500 de euro pe lună, probabil undeva spre zero.

3. Economii de scară. Cu cât cresc cheltuielile fiecărui nou-mic-proprietar luat în parte față de reducerile obținute înainte? Mai exact, cu cât din cei 80 de euro pe lună pe care tocmai i-a câștigat?

4. Credibilitate. Răspunde onest: iei taxi “particular” sau “de firmă”?

5. Management. Se poate argumenta că neajunsurile #2, #3 și #4 pot fi depășite dacă cei 100 se asociază și lucrează împreună. Asocierea ar putea rezolva chiar și #1, dacă toți cei 100 sunt de acord să renunțe la creșterea de salariu de 80 de euro pentru beneficii viitoare mai mari.

Ar funcționa o asociere de genul ăsta? Bunul simț spune că da. Teoria jocurilor spune că e puțin probabil. Ce spune experiența: știe cineva dacă măcar una – una singură – dintre firmele privatizate în România prin MEBO mai rezistă și azi în formula inițială?