Faliment personal sau emigrare? 10 motive pentru care România riscă să-i piardă pe ultimii care mai muncesc

Băncile se tem că dacă și România va avea o lege a falimentului personal ar crește numărul celor care refuză să-și mai plătească ratele. Raționamentul este corect în logica simplistă “totul sau nimic”.

Dacă împrumutatul plătește pentru tot restul vieții, există șanse să restituie totul. Însă dacă fuge din țară, banca se alege cu nimic.

Cum ar funcționa falimentul personal:
Debitorul pierde tot ce are, începând cu locuința. Poate păstra cel mult o mașină care se califică la “Rabla”, contul de pensie privată și hainele de pe el.
Primește un plan de eșalonare, conform căruia trebuie să plătească un oarecare procent din venit pentru un oarecare număr de ani. Banii se împart între creditori după un oarecare algoritm.
La sfârșitul perioadei, se trage linie. Diferența dintre suma plătită și total rămâne paguba creditorilor.
Sistemul este dezavantajos și pentru bancă, dar și pentru clienții ei care chiar plătesc. Dobânzile vor fi mai mari, cât să acopere riscul unor astfel de pagube.
Un datornic cu veniturile amanetate pentru tot restul vieții, nu are aproape nicio motivație să muncească deasupra nivelului de subzistență. Dacă totuși o face, va prefera variantele la negru, pentru a returna cât mai puțin. Iar la un moment dat se poate sătura cu totul de România. Poate s-a săturat deja, dar nu a luat încă decizia.
Deja se adună prea multe motive:

1. Rate la casă mai mari cu până la 50%, din creșterea de dobânzi și deprecierea de curs valutar. Între timp, valoarea locuinței a scăzut cu mult sub valoarea creditului. Executarea silită e urmată de datorii pentru tot restul vieții.

2. Mașină cumpărată în leasing și returnată. După ce o vinde în pierdere, creditorul se îndreaptă împotriva clientului pentru diferență. Deja, în multe din cazurile grave de până acum, cheile au fost primele sacrificate.

3. Plătește deja lipsa de creier a băncilor, prin împrumutul de la FMI și suveica monetară BNR-bănci-stat. În timpul ăsta, cei care au luat credite de milioane ca “dezvoltatori” scapă bine-mersi. Dacă au lipeli politice, sifonează banii strânși din taxe. Dacă n-au, nu mai pot plăti nici măcar în zece vieți.

4. Economia a scăzut cu 7%, dar statul a mărit cheltuielile. Cum a fost posibil? Sectorul privat a tăiat de două ori. Odată ca să se alinieze la cerere și încă odată ca să mențină administrația pe picior mare. Salarii mai mici, șomaj mai mare.

5. La începutul anului, Registrul Comerțului dădea termene abia pentru 2011. Acum, termenele s-au scurtat, dar cozile rămân umilitor de lungi. În timpul ăsta, impozitul minim (da, forfetarul!) este în vigoare bine-mersi. Aveai cumva vreo idee de afacere? Schimb-o! Vinde pliante de emigrare în față la ONRC! Sau la orice ghișeu din România. Sunt zeci de mii!!!

6. Este prima generație de părinți care conștientizează că școala nu le-a folosit la nimic și că lucrurile nu se schimbă nici pentru copiii lor.

7. Dau o treime din venituri pentru o pensie care va fi mizerabilă sau nu va fi deloc.

8. Credeau că se poate schimba ceva în România până au realizat că e democrație. Şi că decide majoritatea. Ei bine, cei care muncesc sunt o minoritate.

9. El Comandante promite că dacă vine el la putere va aduce înapoi impozitul progresiv.

10. Cocălari. Rahat de câine.