3 greșeli care au compromis 3 generații

23-02-2010 10392 55

Pensii anticipate, pensii medicale, pensii speciale. Mai muncește cineva? Sau mai punem un impozit, ca să trăiască toată lumea bine-mersi? Istoria tristă a 20 de ani de prostie:

Anii ’90. Când a devenit clar (cuvânt al cărui sens se va desluși mai târziu) că economia produce pentru nu-se-știe-cine iar fabricile sunt echipate cu trei angajați per coadă de lopată, statul a decis primele restructurări. Şomaj? Blasfemie!!!

Prima supapă, bugetul de pensii. La început, opt milioane de salariați susțineau două milioane de pensionari, așa că… se putea. Cu foarte puțină bunăvoință, bărbații de peste 57 de ani și femeile de peste 52 au putut trece într-un șomaj prelungit, dulceag botezat pensie anticipată.

Ei au fost prima generație sacrificată, dar aveau să afle asta mult mai târziu, când din pensiile lor mari inflația a mai lăsat doar niște mărunțiș.

Au fost, în schimb, păstrate în producție brațele tinere, în jurul a 30 de ani. Încă tinere și încă bucuroase de ce li se întâmplă. Însă peticeala n-a ținut decât 7-8 ani

Anii ’97-’99. Economia a ajuns într-o criză și mai gravă. Între timp, “brațele tinere” mergeau spre 40, făcuseră copii și nu mai aveau aproape nicio șansă să înceapă ceva nou. Ce s-a ales din “privilegiul” care le fusese oferit altă dată? Un șomaj urât. Ei au fost a doua generație sacrificată.

Iar sacul se apropia de fund. Devenise limpede (clar a fost mai devreme și, vezi bine, asta n-a ajutat la nimic) că vârsta de pensionare este mică și trebuie mărită la loc.

Însă era deja prea târziu pentru cei care rataseră startul tranziției și sperau într-un singur lucru: să-și încheie cariera cât mai repede. Presiunea socială s-a scurs printr-o altă supapă, la fel de nocivă ca prima, dar de data asta semiclandestină: pensia medicală.

Anii 2000. Deja, cu un raport pensionari/salariați care depășise 1 la 1, a devenit din nou clar (că nici ”limpede” n-a ajutat la nimic) că viața de pensionar e nasoală. Şi că trebuie să existe o cale de scăpare măcar pentru câțiva, adică exact pentru generația de politruci (și pentru zonele din administrație care le-au apărat autoritatea) care se pregătea să își încheie cariera triumfală de tranziție. Premizele: muncă grea, răspundere mare. Concluziile: pensii care să fie calculate prin altă metodă decât a prostimii, numai să iasă mari: Pensia Specială.

De data asta, influența în sistem n-a mai fost decisivă. După două catastrofe, a treia n-a mai avut ce dărâma. Însă a fost semnul că totul e pierdut, că doar câțiva aleși încearcă să se pună la adăpost și că tu, cel care plătești un leu pentru pensiile lor enorme și încă 100 de lei pentru prostia lor epică, ești a treia generație sacrificată.

E limpede ce au în cap Specialii pentru copiii tăi?

23-02-2010 10392 55
ALTE ARTICOLE CARE TE-AR PUTEA INTERESA » » »