5 lucruri pe care vrei să le știi despre dobânda BNR

Ce efecte are decizia de politică monetară a Băncii Naționale în economisire/creditare, finanțare publică, inflație, curs și piața de capital.

BNR a redus dobânda-cheie de la 7,5 la 7%, adică cel mai redus nivel istoric. Tot 7% a mai fost dobânda timp de 4 luni, în 2007. De atunci, a făcut o buclă până la un plafon maxim de 10,25%, decis în august 2008, adică nu cu mult timp înaintea prăbușirii Lehman Brothers.
Comparativ cu restul Uniunii Europene, 7% este totuși cel mai mare nivel de dobândă. Chiar și în Ungaria, care a avut o inflație mai mare decât România, nivelul dobânzii cheie este de numai 6%. În schimb, Cehia se bate de la egal la egal cu zona Euro, cu o dobândă de doar 1%.

La ce folosește o dobândă ridicată, la ce folosește o dobândă scăzută:

1. ECONOMISIRE ŞI CREDITARE. Este consecința directă, dar nu imediată. O dobândă mare stimulează economisirea și descurajează creditarea, iar o dobândă mai mică are efectul contrar. Însă mecanismul de transmisie poate dura câteva luni, dacă decizia transferă riscul către bănci sau câteva zile, dacă îl transferă către client.
Astfel, în cazul unei reduceri cum a fost cea de azi, dobânzile la depozite vor scădea rapid, dar creditele nu se vor ieftini imediat.

2. FINANŢARE. Între 2000 și 2008, dobânda de politică monetară a servit în principal la absorbirea excesului de bani de pe piață. În 2009, BNR a devenit creditor net, ceea ce înseamnă că dobânda-cheie este prețul în schimbul căruia emite bani. Însă beneficiarul a fost exclusiv statul.

3. INFLAŢIE. Dobânda-cheie este calculată în primul rând în funcție de nivelul anticipat al inflației. Astfel, România are o bază de pornire mai ridicată decât Cehia, unde prognoza este puțin peste 2%, sau de zona Euro unde încă există un scenariu deflaționist.
O reducere a dobânzii trimite bani mai ieftini în economie, deci are potențialul de-a inflama prețurile.

4. CURS VALUTAR. Chiar și așa, bonusul oferit de leu este destul de mare. Până la 4 puncte peste rata estimată a inflației, de 3-4% în 2010. Asta înseamnă că leul este atractiv ca monedă de investiție, potrivit raționamentului că dobânzile mai mari oferă o marjă lipsită de riscuri în caz de depreciere.

Concret: Investitorul x cumpără de un euro 4,1 lei și îi depune la bancă pentru o dobândă de 8%. La sfârșitul a 12 luni, ar trebui să ridice 4,43 lei. În cazul în care cursul înceie anul la 4,3 lei, x tot câștigă 3 eurocenți pe euro, adică mai mult decât dacă ar fi făcut un depozit în euro. Dacă însă leul se apreciază, atunci câștigul poate depăși ușor 10 eurocenți pe euro.

Acesta este motivul pentru care leul nu s-a depreciat mai mult la începutul lui 2009 și pentru care, la sfârșitul lui 2009, leul a devenit o miză pentru carry-trade.

5. BURSĂ. O dobândă mare încurajează economisirea bancară și expuneri mai mici pe piața de capital. Astfel, în teorie, atunci când dobânda crește valoarea acțiunilor scade și invers.

UPDATE: Comunicatul BNR înlocuiește sintagma “gestionare fermă a lichidității” cu “gestionare adecvată a lichidității”. Asta se poate traduce “problema lichidității se rezolvă, de- acum, de la sine”