Johannis vs. Croitoru, analiză SWOT

15-10-2009 651 18

Pentru prima dată în 20 de ani, România are doi candidați buni la funcția de prim-ministru: Klaus Johannis, primarul Sibiului, și Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.

economie-2009-2010-2011-fmi

Băsescu despre propunerea Johannis: “Opțiunea mea pentru funcția de prim ministru este către un om care să aiba perspectivă economică, un om care să aibă experiență în relația cu băncile”.
Geoană despre propunerea Croitoru: “În absența unei majorități a ne juca de-a candidaturile este în acest moment un risc politic, economic și social pe care România nu și-l poate permite”.
Politicienii și-au ales cu grijă argumentele care îi servesc. Lista aproape completă de argumente, aici.

Klaus Johannis

Puncte tari
- experiență în management administrativ
- percepție publică generală foarte bună
- susținere parlamentară

Puncte slabe
- expertiză economică și financiară minimală
- lipsa susținerii prezidențiale
- fragilitatea coaliției care îl susține

Oportunități
- să obțină susținerea publică pentru reformele care trebuie făcute în administrație
- să își impună o echipă de miniștri independenți, cu un nivel mare de credibilitate
- să țină interesele clientelare la distanță, sub amenințarea că va creea o nouă mișcare politică

Amenințări
- să fie debarcat în cazul în care Traian Băsescu este reales iar PDL reușește să racoleze suficienți parlamentari
- să plătească factura incompetenței guvernului Boc iar criza bugetară de la iarnă să fie pusă pe seama lipsei de experiență ca finanțist a lui Johannis
- să devină ținta anchetelor judiciare pentru activitatea de nouă ani ca primar

Lucian Croitoru

Puncte tari
- expertiză economică
- reputație bună în zona financiară și de afaceri
- susținere prezidențială

Puncte slabe
- notorietate redusă
- experiență managerială minimală
- lipsa susținerii parlamentare

Oportunități
- să dea un semnal de credibilitate pe piețele financiare externe
- să ajusteze politica fiscală a Guvernului cu cea monetară de la BNR
- să forțeze reforme, fără constrângeri de ordin politic

Amenințări
- să-i fie retrasă susținerea parlamentară în cazul în care Traian Băsescu pierde alegerile
- să i se reproșeze că este instrumentul FMI în momentul în care va impune măsurile de reformă necesare
- să-i fie impus un cabinet politic, controlat de la nivel de partid

15-10-2009 651 18
ALTE ARTICOLE CARE TE-AR PUTEA INTERESA » » »