Hidrocentrale pe Apa Sâmbetei. Cum au dus ele România în recesiune

27-01-2010 4883 13

Energia hidro și cea eoliană funcționează într-un tandem aproape perfect (naturally hedged). Însă România nu are, în realitate energie hidro? Ştiați asta? La temelia barajelor, uzinează căpușe. Nu turbine.

Mai întâi, despre efecte: 17.000 de megawați putere instalată ajunseseră la începutul anului trecut cererile investitorilor care ar fi vrut să-și facă parcuri eoliene în România. În termeni de capacitate, asta înseamnă cât 24 de reactoare de talia celui de la Cernavodă. Ca producție efectivă, cât opt. Ca bani, undeva spre 30 de miliarde de euro. Dacă investițiile ar fi început la timp și măcar un sfert se materializau, România putea scăpa în 2009 cu o scădere economică mult mai blândă sau chiar cu stagnare. Însă ultima numărătoare arăta 14 megavați funcționali. Iar ANRE, adică BNR-ul energiei, refuza cererile pe bandă rulantă.

De ce? Lipsesc două lucruri: 1. – capacitatea Transelectrica de-a prelua fizic surplusul, lucru care însă se poate rezolva cu bani – chiar ai clientului – și 2. capacitatea dispeceratului național (tot Transelectrica) de-a găsi surse rapide de energie pentru arbitraj, în momentele în care nu bate vântul iar producția scade mult sub necesar.

Ei bine, aici iese Hidroelectrica din povestea în care tocmai ar fi trebuit să intre.

Pe lângă că e ieftin de produs odată ce s-a terminat investiția inițială, energia hidro are și un alt mare avantaj: este ușor stocabilă și disponibilă instant. Astfel, valoarea de piață unui kilowatt/oră hidro poate ajunge de câteva ori mai mare decât al kilowattului clasic în cazuri de urgență, pe așa-numita piață spot.

Cum merg însă lucrurile în România. Hidroelectrica pare că nu a auzit de noțiuni ca preț de piață, cerere și ofertă sau disponibilitate a serviciului. La calcului prețurilor folosește principiul comunist cost-plus. Deci, dacă crede că are un cost mic, i se pare rezonabil să mai pună un „adaos comercial” minuscul. Așa se face că dacă un megawatt pe piață costă 60 de euro, la hidroelectrica el costă 30.

Beneficiarii sunt cunoscuți de popor drept „băieți deștepți”. Titlu care nici nu e greu de obținut în atare condiții. Însă ei sunt chiar mai deștepți decât se bănuiește. De ce? Pentru că Hidroelectrica e atât de proastă încât le livrează curent în flux constant (în bandă). Un lucru pe care nici măcar nu-l poate face tot timpul: livrarea în bandă este în mod normal principiul de funcționare al unei centrale termo. Hidrocentralele acoperă în general doar vârfurile de consum-

Așa se ajunge la următoarea situație absolut hilară. Hidro semnează că dă curent cu 30 de euro, oră de oră. La un moment dat, nu plouă o perioadă mai lungă. Căpușele se uită lung cum scade apa din lac. Când se termină, trebuie să cumpere ca să-și onoreze contractul. Termoelectrica bagă cărbuni și livrează către Hidro, cu 60 de euro.
Hidro își onorează contractul cu 30 și marchează o pierdere de poveste.

Aceeași poveste în care erau și turbinele eoliene. Pentru că în loc să fie furnizor în caz de urgență este consumator în caz de urgență, Hidroelectrica nu poate acoperi găurile provocate de funcționarea intermitentă a eolienelor. Care de aceea nu mai primesc autorizații, și nu mai aduc investiții iar economia României piere x miliarde. Asta, în aval.

Înapoi în amonte, la Hidroelectrica, ajungem la bilanțuri. Un audit sau o anchetă criminalistică profesionistă ar putea arăta exact care sunt problemele acolo. Ce arată însă analiza de business intelligence:

Hidroelectrica are o mediană minusculă a marjei de profit, undeva la 3% pe an. Excepțiile: un an cu pierdere masivă, care arată ce înseamnă să îți facă planul de afaceri niște paparude, și doi cu profit ceva mai mare, care arată că se poate.

Ce înseamnă o marjă de 3% pentru Hidroelectrica? Este IN-AD-MI-SI-BIL!!!

Din două motive:

1. Hidro nu are costuri cu amortizarea. Nu în bilanț. Investiția, care este cel mai important cost în cazul energiei hidro a fost achitată de mult.
2. Hidro nu are costuri cu redevența pe debitul de apă. De fapt are, dar la un nivel minuscul și simbolic. În mod normal, metrul cub de apă uzinată ar putea fi taxat la valoarea sa de oportunitate.
1 și 2 nu se adună în totalitate, dar dau totuși o sumă care ar trebui să depășească jumătate din cifra de afaceri. Cu alte cuvinte, fără rate la bancă și fără redevență pe apă o marjă de profitabilitate de 50% este rezonabilă pentru energia hidro. De la 50% până la 3%, totul poate fi considerat pierdere structurală. Adică bani duși pe apa sâmbetei.

În cazul nefericit, sunt pierduți din prostie. În cazul fericit, sunt pierduți din rea intenție. De ce este al doilea cazul fericit? Evident, pentru că prostia nu se mai vindecă.

27-01-2010 4883 13
ALTE ARTICOLE CARE TE-AR PUTEA INTERESA » » »