Carry-trade sau cum să “ataci” leul cu propriile arme

15-01-2010 1568 5

Cursul de referință pentru leu a fost anunțat azi la cel mai bun nivel din ultimele 12 luni: 4,1167 la un euro. Leul a devenit atractiv pentru investitori pentru dobânzile bune și pentru că BNR a demonstrat că nu  permite deprecierea.

Investitorii de pe piața monetară și-au schimbat mizele încă de la sfârșitul anului trecut, spune ING într-o notă pentru investitori. Atrași de dobânzile ridicate din România, ei se împrumută în monede unde dobânda este scăzută, cum ar fi coroana cehă, apoi cumpără lei pe care îi plasează în schimbul unor randamente de până la 9 procente.

Sistemul se numește carry-trade, iar principalul risc este o depreciere bruscă a monedei în care se face plasamentul. Însă, investitorii au deja încredere că BNR nu va lăsa leul să se mai deprecieze. Dimpotrivă! ING se așteaptă la un prag minim de 4 lei sub care BNR va începe să cumpere euro de pe piață pentru a alimenta rezerva valutară. Banca oferea până acum printre cele mai pesimiste previziuni de curs, pe care însă le-a ajustat semnificativ în favoarea leului în ultimul raport.

Investitorii care au mizat pe stabilitatea leului de anul trecut, în timp ce alții sperau în devalorizare, au avut de câștigat randamente totale de până la 15-20% din dobânzi și apreciere.

Carry-trade este o practică veche, de arbitraj, a investiotorilor valutari. S-a întâmplat încă din deceniile trecute cu franci elvețieni sau yeni luați cu împrumut la dobânzi mici și convertiți în monede care ofereau randamente mari. Efectul de corecție presupune în timp mărirea dobânzilor, din cauza cererii mai mari, în cazul monedei ieftine și micșorarea dobânzilor la moneda scumpă. Dacă dobânzile sunt fixate administrativ, moneda ieftină se va deprecia iar cea scumpă se va aprecia.

Primul efect s-a văzut deja și în România. În primele zile ale anului, dobânzile de pe piața monetară s-au înjumătățit, până la un nivel între 3 și 4 procente. Acest lucru face leul temporar neatractiv pentru investiții.

O strategie susținută de carry-trade pe leu ar putea duce la ieșiri de capital din economia românească (de data asta sub formă de dobânzi), motiv pentru care BNR ar putea permite în continuare, pentru perioade scurte, dobânzi foarte mici pe piața monetară. Dobânda ROBOR over-night este acum în jurul a 3-4 procente, adică la jumătate față de dobânda de politică monetară. De asemenea, în ședința din 3 februarie, BNR ar putea decide o reducere mai agresivă a dobânzii cheie, față de actualul nivel de 7,5 procente.

Urmărește aici versiunea video a textului, asamblată de The Money Channel și Money.ro:

15-01-2010 1568 5
ALTE ARTICOLE CARE TE-AR PUTEA INTERESA » » »