Bula de aur: cât este investiție și cât este psihoză

Un nou record istoric – 1200 de dolari pe uncie, și o primă corecție – până la 1100. Totuși, în trei ani aurul a reușit să-și dubleze valoarea. O va mai dubla odată sau o va înjumătăți la loc?

Criza economică și răspunsul guvernelor la criză au creat încă o mică mitologie a aurului: aceea că se va tot scumpi. Este o așteptare foarte bună. Însă, evident, doar pentru cei care știu cum să se folosească de ea

Fundamentele. Raritatea aurului a făcut și desfăcut istoria lumii. Încă mai poate:

1. Cantitatea disponibilă și producția anuală sunt relativ certe. Aici, singurele lucruri care ar putea da piața peste cap ar fi o descoperire de proporții epocale sau un salt tehnologic în procesul de extracție.

2. Consumul are o componentă anticiclică favorabilă (naturally hedged): În perioade de criză economică, aurul este atractiv ca investiție iar în vremuri de boom lingourile sunt topite pentru a acoperi cererea de bijuterii. Variații există totuși, în favoarea primului caz, iar câștigători permanenți sunt doar aurarii elvețieni care au tehnologia, priceperea și reputația necesare pentru a asigura ambele procese.

3. Consumul industrial, adică aurul necesar pentru echipamentele de înaltă tehnologie, diminuează constant cantitatea disponibilă și pune astfel o presiune pozitivă pe prețuri.

Piața. În cele din urmă însă, cotația se stabilește în funcție de cerere și ofertă:

1. Costurile de producție se situează, în medie, între 200 și 300 de dolari pe tonă. Însă minerii își stabilesc un prag minim de vânzare mult mai înalt, pentru a acoperi volatilitățile pe termen lung și riscurile asociate țărilor slab dezvoltate, care dețin acum majoritatea resurselor de aur. Totuși, profitul potențial poate determina investiții noi care pe termen lung să tragă cotațiile în jos.

2. Africa de Sud furnizează 50% din producția mondială. Asta înseamnă că orice problemă diplomatică, politică sau socială acolo poate arunca în aer cotațiile.

   În schimb, India asigură 25% din consum, deci orice accident pe traseul de creștere al acestei țări poate însemna o cădere severă a prețului.

3. 3Băncile centrale din Europa de Vest își reduc, în general rezervele. Din 2000 până acum apar scăderi de la 20% (Franța) la 50% (Spania sau Marea Britanie) sau chiar 60% (Elveția). Cei mai mari deținători (SUA, Germania, Italia) au menținut niveluri constante. În schimb, cumpărători masivi au fost băncile centrale din țările emergente (rezerva Chinei a crescut cu peste 160%).

4. SUA are cea mai mare rezervă, peste 8000 de tone, dar chiar și la cotația de acum ea valorează doar 288 miliarde de dolari, adică echivalentul a 2% din PIB-ul pe un singur an. După colapsul sistemului Bretton Woods, care-și propusese să păstreze standardul aur (și care a durat din 1945 până în 1971), rezervele de aur au ajuns să nu mai conteze aproape deloc în politica monetară.

5. Politicile guvernamentale inflaționiste încurajează și mai mult investiția în aur. Există deja servicii financiare online care practic au reinstaurat aurul ca monedă. Riscul în cazul acesta este de overshooting. Adică, este posibil ca investitorii să exagereze efectele inflaționiste și să dea pe aur mai mult decât face.

Decizia. Dacă te aștepți la foamete sau război, cumpără. Dacă nu, gândește-te bine:

Aurul nu are nicio caracteristică miraculoasă. Este un activ de investiție, la fel ca acțiunile sau terenurile. Este destul de volatil cât să poată asigura profituri bune. Dar numai pentru cei care anticipează vârful și vând la timp. Pentru restul, volatilitatea înseamnă pierdere.