(Dez)acordul de la Copenhaga: Cine pierde, cine câștigă

Circ și operetă. Așa ar putea fi descrisă în două cuvinte Conferința ONU despre Climă de la Copenhaga. Însă, în spatele cortinei, un grup de țări și companii tocmai au făcut ceva economii în timp ce altele își numără pagubele.

La capătul unui show istovitor și dezorganizat, marcat de momente istorice ca discursul anticapitalism al lui Hugo Chavez, unul dintre cei mai mari poluatori, năvălirea lui Barack Obama și a lui Hillary Clinton peste negocierile secrete dintre China, India și Brazilia sau acordul încropit pe ultima sută de metri de președintele american și premierul chinez, s-au anunțat și rezultatele: Nu se schimbă mai nimic. Ce era de schimbat:

Principalul avantaj al conferinței de acum era disponibilitatea SUA de a coopera, după ce refuzase să intre în protocolul de la Kyoto, semnat în 1997 și aplicabil din 2005.

Concret: Principala măsură împotriva încălzirii globale este sistemul cap-and-trade, prin care fiecărei țări îi este alocată o cotă de carbon. Cele care depășesc cota, ajung să le dea bani celor care și-au redus emisiile. România, de exemplu, care are doar 0,35% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial, dar care raportează o scădere de 20% față de 1990, ar avea de luat aproximativ două miliarde de euro până în 2012.

SUA produce însă o cincime din gazele cu efect de seră, în creștere cu 18%. Intrarea în sistemul mondial de tranzacționare ar putea costa SUA între 1% și 4% din PIB, adică între 150 și 600 de miliarde de dolari în fiecare an. Chiar și așa, Obama a anunțat intenții bune. Însă, de data asta, opozanții principali au fost China, India și Brazilia, care merg acum pe aceeași strategie ca SUA acum 12 ani: “Lăsați-ne să ne dezvoltăm ieftin”. Ar fi fost dispuse să cedeze doar dacă SUA le-ar fi plătit costurile de eficientizare energetică. Ceea ce este, chiar și pentru Obama, o factură imposibil de explicat contribuabililor americani.

Câștigă în felul acesta cei trei din patru tigri BRIC (Rusia și-a redus emisiile), dar câștigă și SUA, care are scuza că oricât a încercat n-a reușit să intre în program. Mai câștigă ceva mărunțiș țările lumii a treia. De pierdut, pierd statele care și-au redus emisiile, voluntar sau involuntar (cazul României este al doilea).

În zona companiilor, situația este și mai tristă. O parte au fost prevăzătoare, au încercat să anticipeze o decizie etică la Copenhaga și au făcut din timp investiții în eficientizare. Teoretic, le-au făcut mai ieftin. Practic, le-au făcut degeaba. În schimb, pentru poluatorii care nu au luat în calcul negocierile de la Copenhaga sau au anticipat eșecul, lucrurile merg înainte ca până acum, ba chiar cu un avantaj competitiv.

Negocierile despre climă vor fi reluate în 2010.