5 lucruri care se pierd odată cu închiderea ziarelor tipărite

 17-12-2009 | 709 CITIRI | 14 COMENTARII

5 lucruri pe care probabil că nu le știai despre presa tipărită, 5 greșeli care îi grăbesc sfârșitul și 5 probleme pe care trebuie să le rezolve presa online.vanzari-tiraje-ziare-septembrie-2009

1. Garanția. Orice produs cu investiție inițială și costuri fixe mari are interesul de a-și păstra credibilitatea pe termen lung. Asta, chiar sacrificând câștigurile rapide și facile. Nu la fel stau lucrurile atunci când intrarea pe piață nu costă aproape nimic. Odată compromis, un produs editorial o poate lua ușor de la capăt sub alt nume.

Însă prea multe ziare s-au compromis, făcând ca acest avantaj să nu prea mai conteze.

2. Direcționarea publicității. Pentru cumpărătorul de spațiu publicitar, prețul plătit de cititor este cea mai bună garanție că mesajul său se va transforma în decizie de cumpărare. În presa tipărită, suportul este o constrângere. În presa online, pasul către conținut plătit este sinucigaș. Rezultatul: eficiență mai redusă, deci încasări mai mici, deci redacții mai firave, deci conținut mai prost.

Încearcă altceva Rupert Murdoch (care parafrazează un slogan reinventat de Milton Friedman): “There’s no such thing as a free news story”

Ziarele gratuite au fost, însă, primul pas către neant: Nu reușesc nici să obțină suficientă publicitate, au costuri la fel de mari dar sunt utile mai degrabă la spălat geamuri. În plus, transmit mesajul că ziarele pe hârtie nu valorează, de fapt, nimic.

3. Adresabilitatea. Oricine știe să citească. Însă nu toată lumea se descurcă în fața unui computer, chiar dacă l-ar avea. Mulți se descurcă, dar nu le este confortabil. Sau nu știu să își găsească cele mai bune canale de informare. În momentul în care internetul va duce circulația totală sub o masă critică, ei vor fi sacrificați.

Şi-a construit cineva rețele de distribuție la țară, acolo unde ziarele tipărite s-ar putea vinde încă cel puțin zece ani de acum încolo? Atunci, profitabilitatea era prea mică. Acum, când bula s-a spart, este prea târziu.

4. Specializarea și munca de teren. Un reporter bun are surse personale, acoperă arii clar trasate, înțelege ce se întâmplă și se face înțeles. Poate scrie o știre excelentă în fiecare zi. Un reporter slab știe cum îl cheamă, cum se scrie  goagăl corect și ce combinație de taste îi multiplică viteza de scriere ctrl-c/ctrl-v. Poate scrie 20 de știri proaste în fiecare zi, pentru un salariu la jumătate față de primul. La un raport cost/productivitate de 1 la 40, calitatea deja nu prea mai contează.

Greșeala presei tipărite: a încercat să preia rețeta de productivitate maximă.

5. Timpul de gândire. Cea mai frustrantă formulă pe care trebuie să o folosească un ziarist de presă tipărită este “urma să”. În cele 12 ore, de seara când placă ziarul la tipar până dimineața când ajunge la tarabe, tot ce se întâmplă intră în zona crepusculară a lui “urma să”. Adică “acum, când citești, probabil că s-a întâmplat, dar eu am scris asta ieri, când încă… urma să”.

Fața bună a acestei rigidități este ziua de grație: cât încă este lumină afară, o știre poate fi verificată (sau abandonată dacă, în cele din urmă, nu se verifică), corectată, editată, fără grija că altcineva o va publica mai repede.

Despre ziariștii care și-au bătut joc de timpul de gândire, numai de bine!

Cel mai trist lucru este că autorii morali își numără demult mici averi. Cei care am rămas, plătim oalele sparte.

Ultima ediție tipărită a Business Standard va apărea miercuri, 23 decembrie 2009.

ALTE ARTICOLE CARE TE-AR PUTEA INTERESA » » »


Share | HOME |