Ce poate și ce nu poate să facă noul șef al Guvernului

Cu alegerile terminate, președinte validat și o majoritate – fie ea fragilă – în Parlament, România a reintrat în calendarul normal. Guvernul își face deja bagajele și își rezervă biletele să se întoarcă în România.

Vorbim de FMI, principalul creditor al României. Şi este doar o chestiune de ore până când purtătorul de cuvânt al principalului creditor, adică premierul, va fi nominalizat.

(Update: And the winner is… Emil Boc)

Cam acesta este rolul prim-ministrului cel puțin pentru următorul an. Să pună în aplicare planul de finanțare al creditorului, exact ca un administrator special. Este un motiv de liniște pentru investitorii care nu mai au încredere în capacitatea politicienilor autohtoni dea conduce țara în criză. Dar este și un motiv de liniște pentru partidele care se întreabă care dintre competitorii politici ar trebui să deconteze criza. Pot sta liniștiți: au ocazia să dea vina pe FMI. Sigur, este posibil ca premierul și miniștrii luați individual să nu supraviețuiască politic. Este un sacrificiu prea mare pentru țară și partid? Probabil că nu.

Cum arată 2010? În primul rând, România are de plătit 12 facturi și 12 restanțe lunare. Restanțele vin din recesiunea care a început încă de la sfârșitul lui 2008. Facturile vin din faptul că stagnarea economică este cel mai bun scenariu pentru 2010. Altfel spus, 2010 va fi, în cel mai bun caz, la fel de slab ca 2007. Şi asta, strict la nivel de cifre.

Pentru că, în structură, anul viitor va semăna mai degrabă cu 2004. Şomaj ridicat, investiții puține și un nivel redus al sumelor disponibile pentru consum. Diferența: În 2004, deficitul bugetar a fost de doar 1,7%. În 2010, cel mai rău scenariu indică 9%. Iar cel mai bun, puțin sub 6%.

Cele trei puncte procentuale raportate la PIB nu par mult. Însă, raportate la bugetul general consolidat, ele înseamnă aproape 10% din cheltuieli. Adică spre 3 miliarde de euro. Iar preferința premierului-FMI este simplă și legitimă: Decât să se taie din investiții, sau din sumele datorate companiilor, sau să fie drenată toată lichiditatea din piața monetară, sau să fie compromis cursul valutar, mai bine se umblă la cheltuielile cu personalul. Este treaba „purtătorului de cuvânt” să decidă dacă preferă să facă concedieri sau să taie din salarii. La fel cum este treaba lui să decidă dacă vrea să umble la impozite, adică să ia de la cei puțini care produc pentru a-i satisface pe cei mulți care consumă.

Cam aici se oprește libertatea de mișcare a celui pe care Traian Băsescu urmează să îl desemneze. Înțelepciune și succes!

Jeffrey Franks, șeful misiunii FMI în România (foto: Viorel Dudău/Business Standard)