3 scenarii: 2 de alegeri legitime, 1 de măsluire. Update: Sfârșitul sumei 0

Este ironică răsturnarea de postură: Pacificatorul Mircea Geoană cere justiție chiar cu prețul stabilității, exact într-un caz în care pe conflictualul Traian Băsescu îl ajută dorința de liniște.

Fiecare cu adevărul său: suspiciunile de fraudare trebuie lămurite cumva, însă bunul simț ar trebui să arbitreze cât de departe pot merge acuzatorii. Iar cel mai trist caz ar fi cel în care scandalul are ca singur scop să șteargă din rușinea țopăitului.

Deci, cine are dreptate? Cei-care-au-crezut-exitpoll-urile sau Cei-care-au-numărat-voturile?

Observația #1: Singurul rost posibil al unor exit-poll-uri măsluite ar fi să valideze niște alegeri măsluite. Altfel, singurul lucru pe care îl poate obține măsluitorul este să se înfunde în ridicol, clamând o fraudă pe care nu o va putea dovedi.

Observația #2: Institutele de sondare au greșit fatal pentru că nu au inclus în estimări votul din străinătate. Probabil că așa este riguros-științific. Însă ca rezultat, era de bun simț că aceste voturi contează. Nu emit pretenții de sociolog, emit însă o ipoteză: În momentul în care au evitat să țină cont de secțiile din străinătate, institutele de sondare le-au acordat implicit o estimare de 50-50%. Adică, în cazul ăsta, cea mai proastă estimare posibillă. CSOP, cu bază materială mult mai slabă, a rezolvat problema creativ, artistic aproape: A numărat de mai multe ori (a se citi “a ponderat suplimentar”) secții din Transilvania care votează masiv Băsescu.

Bun! Ce s-a întâmplat duminică? Traian Băsescu a ieșit cu distonocalm: ~Exit-poll-urile sunt false~ Exit-poll-urile adevărate arată pe dos~ Întrebarea firească: dar de unde știi?

Ai un sondaj care te dă învingător. Ai încredere în el? Destulă cât să speri, prea puțină ca să crezi. Rațional, trebuie să îl corelezi și cu celelalte. Iar variantele de corelare sunt trei:

1. Ai în staff sociologi inspirați, care au sesizat eroarea de eșantionare. Ştii că trei institute sunt pe o pistă greșită și îți faci ajustările in-house. La ora nouă, arunci o vorbă-două despre moguli ca să ții tensiunea ridicată și să motivezi alegătorii din străinătate, din secțiile încă deschise. Rezultatul – ALEGERI LEGITIME.

2. Ştii exact câte voturi “la negru” poate obține partidul. Îți faci propriul exit-poll care să te valideze. Te bazezi pe zona gri-eșantion a secțiilor din străinătate (mogulii te-au servit de minune). Ajustezi rezultatul principalelor trei exit-poll-uri cu frauda și aștepți ca numărătoarea să confirme ce știai. Rezultatul – ALEGERI MĂSLUITE.

3. Ştii că, de fapt, adversarul pregătește propria încercare de fraudă sau măcar o strategie de ieșire pentru situația în care va pierde la limită. Ai informații din interior despre cum arată cu adevărat exit-poll-urile. Îți anunți victoria și aștepți numărătoarea și validarea. Rezultatul – ALEGERI LEGITIME.

Trei scenarii plauzibile, din care doar unul indică frauda iar celelalte două – alegeri corecte. Însă doar datele din teren ar putea arăta cât de probabil este fiecare caz.

Update: Sfârșitul sumei nule: Democrația neglijată s-a întors să se răzbune.

Până acum, furtul de voturi nu avea prea mare relevanță în competiția dintre partide. Mai degrabă, el tranșa lupta internă pentru putere. Cine reușea să obțină mai multe voturi, legitime sau nu, parcurgea rapid rangurile până la baron.

Însă ce furau unii, recuperau ceilalți tot prin furt. Așa a fost salvată democrația românească

Dintr-o dată, principiul tranchilizant al sumei nule s-a spulberat, iar frauda a ajuns să conteze: „Au furat mai mult ca noi!”, spune, aproape fățiș, PSD.

Poate e adevărat, poate nu, poate e exact pe dos. Însă acum deja nu mai contează. Ca impact public, acuzația de fraudă a decupat alte trei Românii:

1. România care crede că nu s-a furat
2. România crede că au furat toți, deci nu contează
3. România care crede că s-a furat

Iar această divizare nu poate fi rezolvată prea curând. Pentru că lucrurile se vor tranșa în alte zone moral-ambiguue ale democrației: administrația și justiția. Câtă credibilitate vor avea deciziile următoare, oricare ar fi ele, pentru Româniile #1, #2, #3 – simultan? Probabil, aproape de zero.

Nici presa nu poate tranșa disputa. O parte va spune adevărul, o alta va minți. Nu vei ști care. Singura șansă pentru conștiința ta: întreabă prieteni care au fost în secțiile de votare și în staff-uri și care-ți pot răspunde onest, fără să țină cont de interesul de partid.