Ce tabără conduce România în războiul agricol din UE

Dacian Cioloș, românul care a fost nominalizat pe postul de comisar european pentru agricultură, va gestiona unul dintre miturile fondatoare ale UE, cel mai mare buget, dar și una dintre cele mai mari controverse. Ce înseamnă asta:

Puţină istorie!

Pe scurt, 40 miliarde euro, adică 40% din bugetul Uniunii Europene. Pe lung, Politica Agricolă Comună, un monstru născut din foame, ţinut în viaţă de frică și care rezistă din inerţie.

Foame, anii ’60: Securitatea alimentară a fost prima raţiune a sectorului care consuma iniţial 80% din bugetul UE, după câteva perioade de criză alimentară venite la scurt timp după război. O primă negociere franco-germană a pus bazele politicii de acum. Germania urma să subvenţioneze agricultua extensivă franceză, în schimbul liberului acces pentru produsele industriale proprii.

Frică, anii ’80: Creșterea productivităţii industriale a făcut agricultura nerentabilă în condiţii de piaţă. Ar fi fost mai ieftine importurile din lumea a treia, dacă ţăranii francezi, germani etc. și-ar fi lăsat pământul pârloagă și s-ar fi apucat de altceva. Politica Agricolă Comună și-a păstrat însă scopul: Nu vrem să depindem de alţii. Marea Britanie, însă, s-a smuls din această schemă când Margaret Thatcer a negociat o rambursare anuală masivă de fonduri comunitare, în nume propriu. Raţiunea: “Nu vrem să-i ţinem în spate pe francezi”

Inerţie, anii ’90-2000: Surplusurile constante, inutile, distorsionarea pieţei și productivitatea în scădere au arătat că subvenţiile ajunseseră să facă mai mult rău decât bine. Însă Europa era deja polarizată pe vechiul model de dezvoltare, iar Politica Agricolă Comună a devenit o problemă socială nu pentru beneficiari ci în primul rând pentru producători. În principal, în “flancul sudic”: Franţa, Spania, Italia, Grecia și Portugalia.

Cine plătește: Cea mai mare contribuţie totală, Germania, adică finanţatorul principal al UE. Cea mai mare contribuţie pe cap de locuitor, Olanda, adică ţara cu agricultura ce mai eficientă. Cel mai mare opozant, Marea Britanie, cu o pondere a agriculturii atât de mică în PIB încât a acăpătat alergie la politica agricolă comună.

Există, în linii mari, trei alternative la actuala politică agricolă:

1. Mai puţini bani pentru subvenţii curente, mai mulţi bani pentru investiţii agricole.

2. Mai puţini bani pentru agricultură, mai mulţi pentru proiecte de infrastructură.

3. Mai puţine taxe și subvenţii, mai multă libertate de piaţă.

Extinderea UE a complicat însă și mai mult problemele. În numele egalităţii de șanse, politica agricolă a fost păstrată aproape de linia conservatoare, iar noii intraţi au beneficiat de același tip de subvenţii: mai mici, dar la fel de certe. Însă eforturile de reformă au continuat, iar actualul comisar, daneza Mariann Fischer Boel, ar fi dorit eliminarea completă a subvenţiilor.

Enter, Romania: Cu susţinerea Franţei, Dacian Cioloș a fost nominalizat pentru postul de comisar: Un pas mic înainte pentru conservatori, un pas uriaș înapoi pentru plutonul reformist condus de Marea Britanie: “Franţa are doi comisari”, au răbufnit englezii. Nu înseamnă că șeful comisiei va putea lua decizii de unul singur, însă pentru Franţa și linia conservatoare este un punct politic câștigat.

Să fie clar! Pentru România, strategia conservatoare este avantajoasă. Mai ales pe termen scurt și mediu:

1. Pe termen scurt, România rămâne nu doar beneficiar net ci primește și o alocare mare de fonduri, pe model Francez.

2. Pe termen mediu, trebuie desigur să-și rezolve problemele cu absorbţia dar și problemele structurale din agricultură, pentru a putea ajunge la o poziţie suficient de solidă, similară cu a Germaniei.

3. Şi, la fel de evident, pe termen lung România și-ar putea dori să-și permită o postură de detașare zeflemitoare, ca a Marii Britanii, când agricultura ar deveni neglijabilă în economie.

 

Bugetul total al UE 2007-2013 (sursa: Comisia Europeană)

Ţara	Contribuţie  (mld. euro)	Beneficiu  (mld. euro)	Beneficiu net  (mld. euro)	Net per capita  (euro)
Germania	164	78	-86	-1045
Franţa	140	89	-51	-805
Italia	116	70	-46	-778
M. Britanie	103	46	-57	-937
Spania	76	78	22	49
Olanda	37	13	-24	-1467
Belgia	33	39	6,4	605
Polonia	22	87	65	1705
Suedia	20	9	-11	-1207
Austria	19	10	-8,5	-1024
Danemarca	17	10	-7,2	-1322
Grecia	15	40	25	2238
Finlanda	13	9	-3,7	-701
Portugalia	12	29	17	1604
Irlanda	11	12	0,6	139
Cehia	9,2	31	22	2139
Ungaria	8,4	32	24	2384
România	7,2	32	25	1159
Slovacia	3,5	14	11	2039
Slovenia	3,1	6	2,9	1443
Bulgaria	2,3	12	9,7	1263
Luxemburg	2,3	10	7,7	16170
Lituania	1,7	9	7,3	2157
Letonia	1,4	6	4,6	2016
Cipru	1,1	1	-0,1	-128
Estonia	0,8	4	3,2	2384
Malta	0,5	1	0,5	1226