Un cadou otrăvit de la BNR pentru guvern. Fabulă auto

Dacă am face o comparație între politica economică și o mașină de școală auto, Guvernul stă pe locul șoferului și ține tremurat volanul – politica bugetară, iar banca centrală, de pe locul instructorului, ține crispat de cutia de viteze – politica monetară.

La pedale, Guvernul știe una și bună: accelerație.

Banca centrală are ambreiajul, din care mai poate încetini mașina când aceasta ia vectorul copac. Însă frâna merge cam prost: toate semnalele BNR de adecvare a politicii fiscale s-au lovit până acum de un refuz autist.

Aceasta este istoria ultimilor cinci ani de politică economică românească. În ultimul an, singura diferență este că mașina a intrat în marșarier, cu un șofer năuc. Ce poate constata instructorul sau oricine de pe margine: “În stilul ăsta vom ajunge oriunde, numai în zona euro NU”. Răspunsul BNR: “Lasă-mi mie din pedalele tale”. Așa se explică modul în care a fost finanțat, în ultimul an, deficitul bugetar. FMI a venit pe post de sperietoare, pentru a forța puțină disciplină. Apoi, împrumuturile date băncilor de BNR pentru finanțarea deficitului au început să fie programate pe termene din ce în ce mai lungi, dar cu dobânzi țepene: 10%. Când cheltuielile au derapat, banii FMI au plecat direct către buget. Avantajul BNR: banii ajung tot la rezervă, însă dobânzile le plătește Ministerul Finanțelor. Aceeași situație apare în cazul rezervelor minime obligatorii, eliberate și rebotezate club-loan sau obligațiuni în euro. Banca centrală scapă de un cost de 3%, în schimb, bugetul adaugă la serviciul datoriei o dobândă de 5,25% pentru banii împrumutați.

Pe termen scurt, efectele sunt cele vizate de Guvern: se găsesc bani pentru pensii și salarii până după alegeri. Pe termen lung, povara suplimentară a dobânzilor acționează ca un tampon fiscal. Guvernul plătește mai mult pentru dobânzi și îi rămân mai puțini bani pentru cheltuielile curente. Banca Națională a României (BNR) decide la ce dobândă se poate finanța Guvernul și capătă, astfel, suficient control asupra pedalei bugetare.

Politica de finanțare de acum va schimba radical structura deficitului bugetar pentru anii care vin. Orice derapaj va veni cu o penalizare de natură să mai amortizeze din șoc. Cine câștigă, cine pierde?

Câștigător net: sistemul bancar. Bancherii devin managerii tamponului financiar dintre stat și BNR. Ei obțin astfel venituri constante și sigure.
Strategia face parte, probabil, și din pachetul oferit băncilor care au semnat un “gentlemen’s agreement”, prin care au renunțat, de facto, la principiul liberei circulații a capitalurilor.

În echilibru: companiile. Concurate de stat, companiile vor trebui, în continuare, să plătească dobânzi mari. Dar seninătatea băncilor, dată de veniturile sigure, ar putea relaxa mai departe criteriile de acordare a creditelor.

Pierzător net: sistemul bugetar. Cu o datorie publică în creștere și cu o sarcină mare pe dobânzi, direcția cheltuielilor poate fi una singură – în jos.

Din punct de vedere al rezultatului, bugetul va arăta ca unul care, în urmă cu trei-patru ani, și-ar fi propus de bună voie excedent. O singură grijă trebuie să aibă șoferul, instructorul și benzinarii din bănci. Să nu oprească, iar, motorul.