La ce folosește „exotica” monedă națională?

“Nu există monedă mai exotică decât leul. Cui îi folosește leul? Este absolut suplimentar, nu folosește absolut nimănui”, spune Dan Şucu. O opinie similară o are Dinu Patriciu: cursul valutar mai mult încurcă decât ajută afacerile.

Totuși, ce rost are moneda națională? Există două sensuri posibile:

1. DEPRECIERE. Atunci când Guvernul nu mai poate să-și acopere cheltuielile, cursul valutar depreciat este una dintre metodele prin care își poate completa veniturile. Este, de fapt, un alt tip de inflație. Se scumpesc taxele exprimate în valută, importurile și creditele în monedă străină.

- Taxele aduc finanțare suplimentară directă.

- Scumpirea importurilor și ieftinirea relativă a exporturilor au, pe termen scurt, un efect puternic protecționist. TVA-ul pe importuri este mai mare, impozitul pe profitul din exporturi, la fel. Pe termen mediu și lung, elasticitatea cererii micșorează importurile, iar competitivitatea exporturilor scade până la un nivel care uneori devine riscant.

- Scumpirea creditului în valută scutește banca centrală de eforturile de sterilizare (adică BNR nu mai trebuie să plătească dobânzi pentru a scoate de pe piață leii în exces). Își permite chiar să emită monedă, cu acoperire doar în dobânda de politică monetară și cu condiția ca băncile să dea banii mai departe statului.

Cum te afectează asta pe tine, plătitor de rate? Pentru că dai mai mulți lei la bancă, îți rămân mai puțini bani pentru ‘prostii’, astfel că banca centrală scapă de grija inflației exprimată în prețuri de consum. Însă chiar dacă pe hârtie lucrurile par să arate bine, efectul final este același: puterea de cumpărare scade.

2. APRECIERE. Atunci când lucrurile merg bine, iar investițiile străine intră constant în economie, aprecierea cursului valutar ajută la “convergență”. Ce înseamnă convergență? Înseamnă rezolvarea pentru expresia “salarii românești, dar prețuri UE”.

Prețurile au tendința naturală să se alinieze cu cele de afară. Dacă o marfă este produsă aici la un preț competitiv, aceasta va fi cerută la export, iar prețul va începe să crească pentru toată lumea. Din competitivitate apare valoarea adăugată, care se traduce în valută intrată în țară. Valuta mai multă se bate pe tot atâția lei, așa că leul se apreciază. Aceleași salarii înseamnă de-acum mai mulți euro. Shoppingul în Milano parcă nu mai e atât de scump.

Există însă și prețuri care se aliniază mai greu, în cazul în care o marfă sau un serviciu nu poate fi transportat. Astfel că media prețurilor iese, oricum, ceva mai mică decât cea din UE – raportul dintre cele două medii se numește paritatea puterii de cumpărare. Ce înseamnă asta? Cu 1.000 de euro, în România poți cumpăra mai multe bunuri, dar mai ales servicii, decât în Italia. Când prețurile exprimate în euro vor fi în România egale cu cele din Italia, se cheamă că am atins convergența nominală. Însă povestea nu se încheie aici. Va mai dura o vreme până când și salariile din România vor fi similare celor din Italia. Abia atunci înseamnă că am atins convergența reală.

Sunt trei factori prin care se poate ajunge aici:

- Cel mai important – creștere de productivitate însoțită de creștere a salariilor, în ritmuri corelate;

- Aprecierea în termeni reali, care să grăbească procesul. În 15 din ultimii 20 de ani, leul s-a tot apreciat. Chiar dacă au fost ani în care cursul s-a dublat, inflația a fost mai mare. Așa se explică, de exemplu, de ce PIB în euro s-a cvadruplat între 2000 și 2008, în ani cu creșteri de maximum 8%;

- Un pic de inflație, adică efectul Balassa-Samuelson. Povestea sună cam așa: Strungarul Balassa s-a dus să se tundă la frizeria lui Samuelson (să mă scuze economiștii pentru blasfemie, dar nu m-apuc să spun povești cu tocilari). La Balassa la fabrică veniseră strunguri noi, așa că patronul a triplat productivitatea și dublat salariile. Când a auzit, roșu de frustrare, Samuelson a cerut și el dublu pe tuns. ‘Pai tot aia faci. Nu mai vin la tine, Samuelson’, i-a strigat Balassa. ‘Nu veni, că nici nu mă mai găsești. Până primesc și eu leafă dublă ca frizer, mă apuc de strungărit’, a răspuns printre dinți Samuelson.

Potrivit FMI, cursul calculat după metoda parității puterii de cumpărare (PPC) este de 2,1 lei/euro. Ca să ajungă acolo, ar trebui însă ca România să aibă același nivel de competitivitate economică (cazul doi) și disciplină bugetară precum zona euro. Însă, dacă lucrurile iau o întorsătură proastă (cazul unu), nu există limită superioară.

Citește și Cât va fi cursul valutar și la ce servesc profețiile